Ar putea un asteroid să lovească Pământul în 2023? Iată ce au descoperit astronomii

08 03. 2022, 20:00
Foto: ESA/ NEOCC

La începutul lui 2022, astronomii au descoperit un asteroid despre care datele indicau că va lovi Pământul în 2023.

Pe 6 ianuarie 2022, astronomii de la Observatorul Mount Lemmon din Arizona au descoperit un asteroid de aproximativ 70 de metri. Pe baza observațiilor inițiale, părea că acest obiect, numit „2022 AE1”, va lovi Pământul la următoarea sa trecere, pe 4 iulie 2023.

Deoarece incertitudinile cu privire la orbita unui asteroid sunt cele mai mari în orele imediat de după descoperirea sa, astronomii de la mai multe observatoare diferite s-au grăbit să facă observații ulterioare, care de obicei exclud orice viitor impact.

Asteroidul despre care s-a crezut că va lovi Pământul

Cu toate acestea, pe baza primelor 7 nopți de observații, șansa de impact părea să crească. Potrivit Science Alert, asteroidul 2022 AE1 a fost semnalat pentru un potențial viitor impact de către Asteroid Orbit Determination (AstOD), un sistem automat pe care astronomii din întreaga lume îl folosesc pentru a evalua riscul prezentat de asteroizi.

În plus, asteroidului i s-a acordat una dintre cele mai înalte clase de pe scara Palermo, un clasament pe care astronomii îl folosesc pentru a clasifica și a prioritiza riscurile de impact. Atât ESA, cât și NASA au publicat informațiile pe site-urile web ale portalului lor de informații Near Earth Object (NEO), permițând oricărei persoane interesate să verifice.

Îngrijorarea a crescut în săptămâna următoare, când nu s-au putut face observații deoarece Luna plină bloca vederea asteroidului de pe Pământ.

O problemă dată de cantitatea mică de date

Dar, din fericire, atunci când asteroidul a putut fi urmărit din nou, datele acumulate despre traseul său au arătat că șansa de impact a scăzut dramatic în timp. De atunci, a fost confirmat că 2022 AE1 nu va lovi Pământul în niciun moment din viitorul apropiat.

„În cei aproape zece ani petrecuți la ESA nu am văzut niciodată un obiect atât de riscant”, a spus Marco Micheli, astronom la Centrul de coordonare a obiectelor din apropierea Pământului (NEOCC) al ESA.

„A fost emoționant să urmărim 2022 AE1 și să-i rafinam traiectoria până când am avut suficiente date pentru a spune cu siguranță că acest asteroid nu va lovi”, a declarat Micheli.

Așadar, cum au putut astronomii să excludă o amenințare care inițial părea atât de sigură?

Multiple observații

Prima observație a unui asteroid este o singură informație, un singur punct de lumină pe cer. În acel moment nu este clar ce este sau unde se duce. Micheli a explicat că este necesară o a doua observație pentru a dezvălui un obiect în mișcare și sunt necesare cel puțin trei pentru a determina o orbită, adică încotro se îndreaptă și cât de repede se mișcă.

Observațiile ulterioare rafinează și mai mult orbita, reducând incertitudinile până când astronomii pot spune cu siguranță unde nu va ajunge asteroidul: în primul rând, pe Pământ.

Coridorul de impact atunci când se credea că șansele de impact sunt cele mai mari. Observațiile ulterioare au eliminat complet șansele de impact. Foto: ESA

Pentru a ajuta la realizarea acestor determinări, astronomii folosesc simulări pe computer pentru a calcula viitoarea cale orbitală a asteroidului și introduc poziții și viteze inițiale alese aleatoriu care se încadrează în marja de eroare a observațiilor făcute până în acel moment. Prin crearea unui număr mare de simulări, astronomii pot calcula probabilitatea ca o anumită traiectorie să intersecteze efectiv Pământul.

De exemplu, dacă sunt simulate 1 milion de posibile orbite diferite și doar una dintre acestea duce la un impact, înseamnă că șansele ca asteroidul să lovească Pământul sunt de una la un milion.

Ceea ce se întâmplă de obicei este că, cu mai multe observații și mai multe date, zona de pericol se îngustează, iar coridorul traiectoriei viitoare a asteroidului se îndepărtează de Pământ, scăzând procentul de risc.

Și cu rețeaua de observatoare din întreaga lume care se concentrează pe apărarea planetară (căutând pe cer asteroizi și comete), observațiile multiple exclud rapid orice rocă spațială care nu reprezintă o amenințare.

Niciun asteroid nu va lovi Pământul prea curând

În cazul lui 2022 AE1, observațiile de după scăderea Lunii pline au furnizat datele necesare pentru a arăta că nivelul de risc calculat din observațiile timpurii a fost greșit. Cu mai multe date, nivelul de risc a scăzut dramatic, apropiindu-se de zero, și cu asta, echipa a trecut mai departe.

„Datele au fost clare, confirmate în dimineața următoare de omologii noștri de la NASA: asteroidul 2022 AE1 nu prezintă niciun risc de impact”, a spus Laura Faggioli, dinamicist de obiecte din apropierea Pământului în NEOCC, care a calculat orbita lui 2022 AE1 pe toată perioada de observație.

„Dacă traiectoria lui 2022 AE1 ar fi rămas incertă, am fi folosit orice mijloace posibile pentru a-l urmări în continuare cu cele mai mari telescoape pe care le avem. Deoarece a fost eliminat din lista noastră de riscuri, nu a mai fost nevoie să-l urmărim; este, așadar, timpul să trecem la următorul”, spune Faggioli.

Șansele ca un anumit asteroid să lovească vreodată Pământul

ESA a spus că cei pasionați de astronomie vor continua să monitorizeze asteroidul, confirmând proiecțiile; știm acum că la începutul lui iulie 2023, asteroidul 2022 AE1 va trece pe lângă Pământ la o distanță de aproximativ zece milioane de kilometri (+/- un milion de km), adică de peste 20 de ori distanța de la Pământ la Lună.

În concluzie, șansele ca un anumit asteroid să lovească vreodată Pământul sunt destul de scăzute, totuși este probabil ca într-o zi planeta noastră să fie lovită de un asteroid sau să fie martora unei mari explozii pe cer, cum a fost cazul meteorului Chelyabinsk în 2013.

La rata actuală de impact calculată, astronomii se așteaptă ca aproximativ un asteroid mare să lovească Pământul la fiecare circa 100 de milioane de ani. Din acest motiv, atât astronomii profesioniști, cât și amatori continuă să scaneze cerul.

Vă recomandăm să citiți și:

O echipă de cercetători spune că Luna ar fi fost lovită de găuri negre în miniatură

NASA va trimite o sondă pe Lună în 2024 pentru a studia enigmaticele vârtejuri lunare

Civilizațiile extraterestre ar putea fi găsite în jurul găurilor negre

Cometele din afara sistemului nostru solar ne-ar putea vizita mai des