Home » Știință » Cercetătorii au realizat un material cu proprietăți de autovindecare și de memorie

Cercetătorii au realizat un material cu proprietăți de autovindecare și de memorie

Cercetătorii au realizat un material cu proprietăți de autovindecare și de memorie
Credit: Meixiang Wang, NC State University
Publicat: 26.02.2022

Cercetătorii au creat un material extensibil și extrem de rezistent. Acesta este un tip de ionogel, o rețea de polimeri care conține săruri lichide la temperatura camerei. Noul material are capacitatea de întindere a acidului poliacrilic, iar din punct de vedere al rezistenței, este mai bun decât cartilajul. 

Potrivit studiului publicat în Nature Materials, noile materiale se încadrează în categoria mai largă a ionogelurilor, care sunt rețele de polimeri care conțin săruri lichide la temperatura camerei. Aceste săruri se numesc lichide ionice.

Cercetătorii au realizat ionogeli care sunt lichizi în proporție de aproape 70%, dar care au proprietăți mecanice remarcabile. Aceștia sunt rezistenți, ceea ce înseamnă că pot disipa o cantitate mare de energie atunci când îi deformați, ceea ce îi face foarte greu de rupt. De asemenea, sunt ușor de fabricat, ușor de procesat și se pot imprima 3D.

Mai rezistent decât cartilajul

„Hidrogelurile, care sunt rețele de polimeri care conțin apă, sunt destul de comune. De exemplu, lentilele de contact sunt hidrogeluri. Dar ionogelurile au unele avantaje față de hidrogeluri. Lichidele ionice nu se evaporă ca apa, așa că nu se usucă”.

„Ionogelurile sunt, de asemenea, stabile din punct de vedere electric și termic și conduc bine electricitatea, ceea ce ridică unele oportunități interesante pentru aplicații viitoare”, explică Michael Dickey, co-autor al lucrării.

Pentru a realiza noii ionogeli, cercetătorii au pornit de la monomeri de acid poliacrilic (utilizat în scutecele pentru copii) și poliacrilamidă (utilizată în lentilele de contact) pe care au aplicat lumina ultravioletă pentru a crea un copolimer care încorporează atât monomerii, cât și lichidul ionic în sine, scrie Phys.

Materialul are proprietăți de autovindecare și de memorie

„Este ca și cum ai adăuga 1+1 și ai obține 10. Gelul rezultat are capacitatea de întindere a acidului poliacrilic și este foarte rezistent. Din punct de vedere al rezistenței, este mai bun decât cartilajul”, indică Dickey.

În plus, ionogelurile create de echipă au, de asemenea, proprietăți de autovindecare și de memorie a formei. De exemplu, când este expus la o temperatură de 60 de grade Celsius, acțiunile durează doar câteva zeci de secunde.

„Suntem încântați că am realizat ceva cu proprietăți cu adevărat remarcabile care poate fi realizat foarte ușor,  folosind polimeri disponibili pe scară largă”, spune Dickey.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Regenerarea nervilor este posibilă cu ajutorul polimerilor şi proteinelor

Cercetătorii germani au creat celule osoase din celule stem cu ajutorul polimerilor

A fost creată tehnica ce poate produce prima imagine la scală atomică a unui polimer

Un polimer reciclabil ”la infinit” are proprietăţile practice ale plasticului

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase