Home » Știință » Pacienții cu ochi bionici ajung din nou nevăzători după ce producătorul a decis că tehnologia este învechită

Pacienții cu ochi bionici ajung din nou nevăzători după ce producătorul a decis că tehnologia este învechită

Publicat: 22.02.2022

Într-o întorsătură de situație terifiantă, unii pacienți redevin orbi după ce ochii bionici ai acestora devin învechiți, iar compania producătoare nu mai oferă asistență pentru această tehnologie.

Potrivit unei investigații alarmante făcută de IEEE Spectrum, Second Sight Medical Products, producătorul de proteze oculare care au restaurat o vedere parțială a pacienților nevăzători, a furnizat implanturi oculare pentru mai mult de 350 de nevăzători, scrie Futurism.

Investigația a constatat că compania a încetat să ofere suport pentru această tehnologie în urmă cu câțiva ani, după ce a ajuns aproape de faliment, lăsându-și pacienții să se descurce pe cont propriu.

„Tehnologia este fantastică, dar compania este jalnică”, a declarat Ross Doerr, un pacient Second Sight.

Mulți pacienți trebuie „să se lupte” cu tehnologia învechită a ochilor bionici

Doerr a primit unul dintre ochii bionici ai companiei în 2019. În anul următor, însă, a aflat că compania și-a concediat terapeutul de recuperare vizuală, împreună cu majoritatea angajaților companiei, inclusiv CEO-ul.

Acum, Doerr și alți pacienți Second Sight trebuie „să se lupte” cu tehnologia învechită a ochilor bionici, care nu poate fi reparată sau îmbunătățită, deși este implantată în interiorul corpului. Asta înseamnă că dacă ceva nu merge bine, probabil că vor deveni orbi definitiv, fără nicio soluție.

„Atât timp cât totul merge bine, sunt mulțumit. Dar dacă ceva nu merge bine, voi fi distrus. Pentru că nu există nicio modalitate de a repara”, a declarat Terry Byland, care a primit implanturi Second Sight pentru ambii ochi.

Așa a fost și cazul Barbara Campbell, care a primit un implant la ochiul stâng. Se afla într-o stație de metrou din New York când, brusc, a început să-și piardă vederea.

„Eram pe cale să cobor scările și dintr-o dată am auzit un mic sunet bip, bip, bip”, a spus ea.

Compania care a făcut ochii bionici revoluționari este acum falimentară

În prezent, Second Sight plănuiește să fuzioneze cu Nano Precision Medical, o altă companie de biotehnologie, pentru a evita ruina financiară completă. Cu toate acestea, nu are niciun plan pentru a-și sprijini pacienții cu ochi bionici și probabil că nu va mai avea niciodată vreunul.

Este o situație sumbră. O companie care folosește o tehnologie aparent de ultimă oră pentru a îmbunătăți viața pacienților nevăzători, de asemenea, le poate înrăutăți viața și îi poate lăsa baltă din cauza rezultatelor sale financiare.

Această întâmplare invită la un moment de reflecție asupra pericolului de a te baza pe o companie privată pentru produse medicale esențiale. Să sperăm că alte companii care lucrează la interfețe cu creierul învață din greșelile făcute de Second Sight.

Vă recomandăm să citiți și:

Treburile casnice pot preveni apariţia bolilor. „Un exerciţiu bun pentru inimă şi creier”

Un bulgar a creat o casă mobilă care se poate deplasa pe aproape orice suprafață

Scoţia testează alimentarea camioanelor cu deşeuri de la whisky

Cercetătorii au transferat o proteină umană în plante. Ce au obţinut

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii