O pușcă electromagnetică, declarată „armă serioasă” în urma testelor din poligon
Un videoclip al puștii ArcFlash Labs GR-1, o armă electromagnetică Gauss apărută în 2021, când producătorul deja începuse să preia comenzi.
Videoclipul integral poate să fie vizionat pe YouTube, fiind realizat de un Ian McCollum, cercetător în cadrul Armament Research Services și creator al blogului Forgotten Weapons.
În recenzia pe care a făcut-o pentru GR-1, McCollum trece în revistă caracteristicile principale al armei, alături de capabilitățile acesteia, înainte de a intra în poligon pentru a o testa, indică The Drive.
„Prima și singura pușcă Gauss care poate fi manevrată cu o mână”
În postarea de pe blogul Forgotten Weapons, care acompaniază videoclipul, McCollum spune că termenul de „pușcă” este unul impropriu în acest caz. Puștile sunt cel mai adesea caracterizate de un interior al țevii care este brăzdat de ghinturi spiralate. GR-1 nu are aceste canale, interiorul fiind unul neted și fără ghinturi.
Pre-comenzile pentru GR-1 au fost lansate în august 2021, arma fiind descrisă ca „prima și singura pușcă Gauss care poate fi manevrată cu o mână”. La vremea respectivă avea un preț de pornire de 3.375 dolari.
Arma se folosea de bobine electrificate pentru a genera un câmp magnetic care să accelereze o serie de cartușe metalice, bogate în fier. Acestea aveau diametre de aproximativ un centimetru și puteau atinge viteze de până la 75 metri pe secundă. Încărcătorul putea purta până la zece astfel de cartușe.
ArcFlash declară că modelul GR-1 posedă un sistem de încărcare complex care permite bateriilor Li-Ion de 25 volți să încarce rapid bobinele, putând executa tragere în regim foc cu foc la fiecare trei secunde. Sistemul de tragere al armei permite trăgătorului să declanșeze alimentarea în avans a bobinelor, prin acționarea pe jumătate de interval a trăgaciului înainte de a efectua tragerea.
Care sunt componentele armei electromagnetice?
Corpul armei, încărcătoarele și suporții pentru baterii sunt create folosindu-se tehnologia de printare 3D, în vreme ce unele părți par a fi formate din plastic acrilic ce a fost fixat. Un ecran LCD minuscul indică nivelul de încărcare al bateriei, al bobinelor, temperatura bobinelor, dar și rapoarte detaliate de după tragere.
În cea mai mare parte a videoclipului este prezentat design-ul armei, caracteristicile acesteia și modul de operare al acestei arme mai puțin convenționale. În anumite secvențe se arată modalitatea corectă de alimentare a încărcătoarelor, schimbarea și încărcarea bateriilor și reglarea intensității energiei distribuite de bobine.
McCollum mai scoate în evidență existența unei lanterne încorporate, a unui laser verde de ochire și un suport posterior retractabil care permite inserarea încărcătoarelor de mărimi variabile. Prin acționarea unui cui de blocare din partea superioară a armei, partea posterioară a acesteia poate fi extinsă sau micșorată, calibrându-se astfel tipul încărcătorului folosit, prin raportare la cele trei dimensiuni posibile.
O pușcă silențioasă la tragere
Aflat pe aliniamentul de tragere, McCollum demonstrează modul în care GR-1 poate fi folosită pentru a trage cu diferite nivele de energie. Pușca Gauss este silențioasă la tragere.
La un moment dat în timpul tragerii, GR-1 dă unele rateuri, fapt care îl determină pe McCollum să acționeze percutorul pentru a scoate cartușele ce nu fuseseră percutate, din camera cartușului.
La examinarea țintei, McCollum a observat că unele cartușe aveau tendința de a se rostogoli în aer, după efectuarea tragerii. Gruparea pe țintă era închegată, ceea ce indica faptul dă pușca avea o precizie bună, cel puțin atunci când era vorba de distanțe scurte.
Chiar dacă a trezit câteva unde de neîncredere la momentul apariției, recenzia făcută de Forgotten Weapons arată faptul că pușca Gauss poate să fie considerată o armă letală, cu toate că nu este una convențională.
Recenzia mai scoate la iveală și faptul că, cel puțin în ceea ce privește arma care a fost folosită în realizarea materialului video, arma este încă un prototip care mai are nevoie de unele îmbunătățiri. Între rateurile ocazionale, construcția dură a corpului armei, conceptul este încă departe de ceva ce ar putea să fie produs la scară largă.
Vă mai recomandăm și:
Forțele Spetsnaz, arma cea mai de preț a Rusiei
Armata israeliană a dezvăluit un laser capabil să ardă drone din zbor și să le prăbușească