Pentru prima dată în lume, un implant spinal conectat la o aplicație i-a permis unei persoane paralizate să meargă din nou.
Cercetătorii elvețieni au folosit implanturi electrice conectate la o aplicație pentru tabletă pentru a-l ajuta pe Michel Roccati să devină prima persoană care a mers din nou după o leziune gravă a coloanei vertebrale pe care a suferit-o în timpul unui accident de motocicletă din 2017.
Deși este prima dată când tehnologia este folosită la o persoană paralizată, acest tip de implant spinal folosit de cercetătorii de la Spitalul Universitar Lausanne pentru a-l ajuta pe Roccati să meargă nu este o noutate.
Stimulatorii măduvei spinării, precum cei modificați pentru această cercetare, sunt utilizați de zeci de ani pentru a ajuta oamenii să gestioneze durerea cronică deși, desigur, există diferențe majore între acea utilizare și acest nou studiu revoluționar.
În timp ce acest tip de implant, detaliat într-un nou studiu publicat în jurnalul Nature Medicine, a trimis în trecut semnale electrice către creierul pacienților pentru a ajuta la ameliorarea durerii, stimulatorul din studiul elvețian a fost modificat pentru a trimite impulsuri electrice către anumite zone ale coloanei vertebrale care se ocupă de mers.
Folosind o aplicație care se conectează la dispozitiv și două butoane de rezervă în cazul unui semnal wireless slab, utilizatorii precum Roccati pot selecta ce tip de mișcare doresc să facă și apoi o pot face.
Roccati a fost unul dintre cei trei bărbați pe care cercetătorii de la Lausanne au testat acest implant spinal, iar rezultatele au fost uimitoare. În primele ore de terapie de după implantare, toți cei trei bărbați și-au putut mișca picioarele, iar în curând au putut să înoate, să meargă cu bicicleta și să stea în picioare cu ajutorul unui sprijin în laborator. La scurt timp după aceea, au putut să se miște și în afara laboratorului.
Aceste rezultate sunt și mai spectaculoase, având în vedere cât de intensivă a fost cercetarea anterioară a implanturilor spinale, scrie Futurism.
Dr. Eellan Sivanesan, director de neuromodulare la Johns Hopkins Medicine, a declarat că anterior cele mai multe dintre studiile care foloseau acest tip de dispozitiv au fost efectuate pe animale, iar convertirea acelor cercetări pentru utilizarea umană a fost o provocare.
„Încercările anterioare de a folosi stimularea măduvei spinării pentru a restabili mobilitatea au fost în mare măsură intensive și au necesitat luni de lucru cu o echipă de reabilitare”, a declarat Sivanesan, care nu a făcut parte din cercetarea elvețiană.
„Dacă se poate face rapid, nu mai este nevoie de atâtea resurse și ar putea fi aplicată la o scară mai mare”, a spus el.
În ianuarie, Food and Drug Administration a acordat unei companii care fabrică un dispozitiv similar denumirea de „terapie revoluționară” și urmează să fie implantat la primul său pacient american în luna martie, alți 49 de primitori fiind programați pentru implantare de-a lungul lui 2022.
În mod evident, este mult mai mult de muncă pentru a face aceste tipuri de implanturi disponibile pentru pacientul obișnuit cu leziuni ale măduvei spinării, dar aceasta este, fără îndoială, o descoperire masivă.
Vă recomandăm să citiți și:
A fost descoperit motivul pentru care exercițiile fizice te ajută să te menții tânăr și sănătos
Doar 10 minute de alergare cu intensitate moderată pot îmbunătăți activitatea creierului
Terapiile bazate pe editarea genetică prin metoda CRISPR ar putea favoriza anumite celule
Un nou vaccin ucide virusul HIV din maimuțe, cercetătorii planifică teste pe oameni