Un studiu inedit sugerează o cauză diferită pentru mișcările tectonice

Pământul este departe de a fi o masă solidă de rocă. Stratul exterior al planetei noastre, cunoscut sub numele de litosferă, este format din peste 20 de plăci tectonice.

Pe măsură ce aceste plăci uriașe alunecă pe fața planetei, obținem mișcarea continentelor și interacțiune la marginile acestora; mișcările tectonice pot duce la ridicarea și căderea unor întregi lanțuri muntoase și la apariția de gropi oceanice.

• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
• De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool

Cu toate acestea, există o dezbatere cu privire la ceea ce cauzează de fapt mișcările tectonice.

Printre numeroasele ipoteze prezentate de-a lungul secolelor, curenții de convecție generați de nucleul fierbinte al planetei au fost cei mai folosiți ca explicație, deși nu se știe precis dacă acest efect produce suficientă energie.

Au mișcările tectonice o cauză în exteriorul planetei?

Un studiu recent publicat a privit în sus pentru a găsi o explicație. Remarcând că forța, mai degrabă decât căldura, este folosită cel mai frecvent pentru a muta obiecte mari, autorii sugerează că interacțiunea forțelor gravitaționale de la Soare, Lună și Pământ ar putea fi responsabilă pentru mișcarea plăcilor tectonice ale Pământului.

Cheia ipotezei este baricentrul, centrul de masă al unui sistem de corpuri care orbitează, în acest caz cel al Pământului și al Lunii. Acesta este punctul în jurul căruia Luna noastră orbitează de fapt și nu se află direct în centrul de masă al planetei noastre, pe care îl numim geocentru.

În schimb, locația baricentrului în Pământ se schimbă de-a lungul lunii cu până la 600 de kilometri deoarece orbita Lunii în jurul Pământului este eliptică datorită atracției gravitaționale a Soarelui.

Și mai multă tensiune pe măsură ce Pământul se rotește în jurul axei sale

„Deoarece baricentrul oscilant se află la aproximativ 4.600 de kilometri de geocentru, accelerația orbitală tangențială a Pământului și tracțiunea solară sunt dezechilibrate, cu excepția baricentrului”, spune geofizicianul Anne Hofmeister, de la Universitatea Washington din St. Louis.

„Straturile interioare calde, groase și puternice ale planetei pot rezista la aceste solicitări, dar litosfera sa subțire, rece și fragilă răspunde prin fracturare”, a spus ea.

Se adaugă mai multă tensiune pe măsură ce Pământul se rotește în jurul axei sale, aplatizându-se ușor dintr-o formă sferică perfectă; iar cele trei forțe generate de Lunii, Soare și Pământ se combină pentru a provoca deplasarea și fragmentarea plăcilor tectonice.

„Diferențe în alinierea și magnitudinea forței centrifuge care însoțesc tracțiunea solară pe măsură ce Pământul ondulează pe orbita sa complexă în jurul Soarelui se suprapun cu forțe extrem de asimetrice, variabile temporal pe Pământ, care este deja stresat de mișcarea de rotație”, scriu cercetătorii.

Însă cauza principală rămâne tot pe Pământ

Ceea ce se întâmplă sub suprafață este că litosfera solidă și mantaua superioară solidă se rotesc la viteze diferite din cauza acestor tensiuni, lucru cauzat de configurația noastră particulară Pământ-Lună-Soare, notează Science Alert.

„Luna noastră deosebit de mare și distanța specială față de Soare sunt esențiale”, spune Hofmeister.

Fără Lună și schimbările pe care le provoacă între baricentru și geocentru, nu ar existat mișcările tectonice așa cum le știm, susțin cercetătorii. Întrucât atracția gravitațională a Soarelui asupra Lunii este de 2,2 ori mai mare decât cea a Pământului, aceasta va fi atrasă de stea departe de planeta noastră în următorul miliard de ani.

Așadar, aceste forțele gravitaționale tot au nevoie de interiorul fierbinte al Pământului pentru a influența mișcările tectonice.

„Propunem ca tectonica plăcilor să rezulte din două procese gravitaționale diferite, dar care interacționează. Subliniem că căldura interioară a Pământului este esențială pentru crearea stratului limită termic și fizic cunoscut sub numele de litosferă, topirea sa bazală și zona subiacentă de viteză mică”, scriu cercetătorii.

Cercetătorii vor compara descoperirile cu alte planete din Sistemul Solar

Pentru a valida în continuare ipoteza prezentată în studiul lor, cercetătorii își aplică analiza mai multor planete și luni stâncoase din Sistemul Solar, dintre care niciuna nu a avut activitate tectonică confirmată până în prezent.

Comparația lor între Pământ și celelalte corpuri cerești majore din Sistemul Solar dezvăluie o explicație potențială a motivului pentru care nu am detectat până acum activitate tectonică pe niciuna dintre lunile majore sau pe planetele stâncoase. Cea mai apropiată de Pământ în ceea ce privește parametrii necesari este însă Pluto.

„Un test ar fi o examinare detaliată a tectonicii lui Pluto, care este prea mică și rece pentru a exista convecție, dar are o lună gigantică și o suprafață surprinzător de tânără”, spune Hofmeister.

Cercetarea a fost publicată în GSA Special Papers.

Vă recomandăm să citiți și:

Găurile negre ipotetice care îți pot șterge trecutul și distruge viitorul

Strălucire misterioasă deasupra Europei, observată de astronauții Stației Spațiale Internaționale

Sistemul solar în formă de „morișcă”, descoperit în galaxia noastră, nu va mai rezista mult timp

”Coşurile din centrul galaxiei”, fenomenul spectaculos din Calea Lactee