Ce va face Telescopul Spațial James Webb în următoarele 29 de zile
Telescopul spațial James Webb, cel mai mare observator spațial al NASA a fost în sfârșit lansat, dar va mai trece ceva timp până când își va începe misiunea științifică pentru care a fost realizat.
Telescopul spațial James Webb, în valoare de 10 miliarde de dolari, a fost lansat la bordul unei rachete Ariane 5 din Guyana Franceză pe 25 decembrie, demarând o misiune întârziată, potențial transformatoare, de a studia universul timpuriu, exoplanetele din apropiere și multe altele.
Membrii echipei Telescope (și restul lumii) vor trebui să aștepte răbdători totuși, pentru că Webb are mult de lucru înainte de a începe să funcționeze, scrie Live Science.
Telescopul se îndreaptă spre Punctul Lagrange 2 (L2), un loc stabil gravitațional aflat la 1,5 milioane de kilometri depărtare de planeta noastră în direcția lui Marte. Va dura 29 de zile pentru ca telescopul spațial Webb să ajungă acolo și vor exista o mulțime de acțiuni ale acestuia care ne vor ține cu sufletul la gură.
Ce are de făcut telescopul spațial Webb înainte să-și înceapă efectiv munca
„Observatorul Webb are 50 de componente majore… și 178 de mecanisme de eliberare pentru acestea”, a declarat inginerul de sisteme Mike Menzel, de la Centrul de zbor spațial Goddard al NASA din Greenbelt, Maryland.
„Toate trebuie să funcționeze. Despachetarea lui Webb este, fără îndoială, cea mai complicată activitate a unei nave spațiale pe care am făcut-o vreodată.”, a spus Menzel.
Webb a atins deja câteva etape importante. La aproximativ o jumătate de oră după decolare, de exemplu, și-a deschis panourile solare și a început să absoarbă energie de la soare. Apoi, marele telescop a efectuat o manevră crucială, cu durata de 65 de minute, care l-a pus pe drumul spre L2.
În continuare puteți citi o scurtă prezentare a pașilor mari care urmează să vină. Termenele date sunt aproximative; membrii echipei Webb au subliniat că programul de punere în funcțiune este flexibil.
Telescopul spațial Webb își va desface instrumentele pe măsură ce se apropie de punctul de orbită
La o zi după lansare, Webb și-a rotit antena spre Pământ pentru a facilita și mai mult comunicațiile cu cei care îl manevrează. În a doua zi după lansare, instrumentul spațial a efectuat o altă manevră pentru a-și rafina traiectoria către L2. Iar la trei zile după lansare va fi coborât ansamblul care conține uriașul parasolar al lui Webb (o structură cu cinci straturi, concepută pentru a menține reci telescopul cu infraroșu și instrumentele sale).
Fiecare dintre cele cinci straturi ale scutului are aproximativ dimensiunea unui teren de tenis atunci când este complet extinsă, mult prea lată pentru a încăpea în interiorul carenei oricărei rachete operaționale din prezent. Așa că parasolarul a fost lansat într-o configurație compactă și a fost desfăcut ulterior.
Acesta este un proces incredibil de complex. Structura parasolarului are 140 de mecanisme de eliberare, 70 de ansambluri de balamale, 400 de scripete, 90 de cabluri și opt motoare de desfacere; toate acestea trebuie să funcționeze corespunzător pentru ca cele cinci straturi să se deschidă conform planificării, au spus oficialii NASA.
Capacul de protecție se va desprinde de parasolar la cinci zile de la lansare, iar brațele sale se vor extinde o zi mai târziu. Instalarea parasolarului ar trebui să fie finalizată la opt zile după decolare, moment în care membrii echipei vor începe să-și concentreze atenția către optică.
La aproximativ 10 zile de la lansare, Webb își va extinde oglinda secundară cu o lățime de 0,74 metri, care este numită așa deoarece este a doua suprafață pe care o vor lovi fotonii din spațiul adânc în drumul lor către instrumentele telescopului.
Ultimul pas este, poate, și cel mai important
Atunci va fi timpul ca oglinda principală a lui Webb, cu o lățime de 6,5 metri să intre în acțiune. Acea oglindă, care este compusă din 18 segmente hexagonale, a fost lansată pliată, ca și parasolarul. La 12-13 zile după lansare, cele două „aripi” laterale ale oglinzii se vor extinde și se vor bloca în poziție, oferind suprafeței dimensiunea sa completă.
În acel moment, Webb va fi în configurația sa finală. Uriașul observator va ajunge la destinație cu puțin peste două săptămâni mai târziu, efectuând o altă manevră la 29 de zile după lansare pentru a se plasa ușor pe orbită în jurul L2, unde va începe un set diferit de proceduri.
Alinierea oglinzilor este o sarcină care necesită o foarte mare precizie
De exemplu, în 2-3 luni după lansare, echipa va alinia segmentele oglinzii primare astfel încât acestea să acționeze ca o singură suprafață de colectare a luminii. Aceasta va fi o muncă minuțioasă și consumatoare de timp, deoarece oglinda trebuie să fie perfectă cu o precizie de 150 de nanometri. (Pentru comparație: o foaie de hârtie are o grosime de aproximativ 100.000 de nanometri.)
„Unul dintre oamenii noștri de știință a calculat că mișcăm acele oglinzi literalmente mai lent decât crește iarba, în timp ce le aliniem cu o precizie atât de mare”, a declarat Jonathan Gardner.
Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, echipa va testa și calibra și cele patru instrumente științifice ale lui Webb. Acesta va fi și un proces laborios; scopul este de a începe operațiuni științifice regulate la șase luni după lansare.
„Avem în vedere sfârșitul lunii iunie”, a spus Gardner.
Timpul de observare al lui Webb va fi împărțit într-o varietate de proiecte selectate prin evaluarea inter pares, așa cum se face și cu telescopul spațial Hubble al NASA. Primul an de proiecte Webb a fost deja selectat, a spus Gardner, așa că noul observator va începe să funcționeze când va fi gata de funcționare.
Vă recomandăm să citiți și:
Vești bune! Telescopul Spațial Hubble și-a reluat în totalitate operațiunile științifice
O explozie misterioasă din urmă cu 1.000 de ani ar putea fi un tip rar de supernovă
Primele imagini cu planeta Marte trimise de roverul Zhurong al Chinei