Evusheld de la AstraZeneca (tixagevimab co-ambalat cu cilgavimab), o combinație de anticorpi monoclonali cu acțiune prelungită în prevenirea COVID-19, își păstrează capacitatea neutralizantă împotriva variantei Omicron SARS-CoV-2 (B.1.1.529), anunță compania într-un comunicat remis Mediafax.
Rezultatele se bazează pe noile date de neutralizare a virusului „viu” in studii desfășurate atât de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, cât și de la Universitatea de medicină Washington, St. Louis, SUA.
Concentrația inhibitoare 50 (IC50) pentru Evusheld, un indice care măsoară potența neutralizantă a unui anticorp, a fost de 273 ng/ml, respectiv, 147 ng/ml în studiile de la Universitatea Oxford și Washington. Nivelurile sunt similare celor găsite la persoane care au fost infectate anterior cu COVID-19 și s-au recuperat în mod natural.
Datele s-au obținut în urma testelor de laborator care au folosit virusul viu, izolat de la indivizi care s-au infectat cu varianta Omicron a COVID-19, metodă considerată un „standard de aur” pentru studiile de capacitate neutralizanta a anticorpilor. Evusheld este una dintre singurele două terapii cu anticorpi autorizate pentru utilizare care au demonstrat eficiență împotriva Omicron și împotriva tuturor celorlalte variante de COVID-19 analizate în cele două studii.
Aceste rezultate vin să confirme datele privind capacitatea de neutralizare a pseudovirusului, demonstrate de investigatorii independenți de la Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și anunțate pe 16 decembrie 2021. Mai mult, acestea se adaugă la numărul tot mai mare de dovezi preclinice care arată că Evusheld își păstrează eficiența împotriva tuturor variantelor de SARS-CoV-2 testate până în prezent.
Mene Pangalos, vicepreședinte executiv, BioPharmaceuticals R&D, AstraZeneca, a declarat: „Datele consistente din toate cele trei studii independente ne oferă acum încrederea că Evusheld, o combinație de doi anticorpi foarte potenți, își păstrează eficiența împotriva variantei Omicron și va continua să ofere beneficii pacienților. Mai mult, Evusheld este singura terapie cu anticorpi autorizată pentru profilaxia pre-expunere a COVID-19 în SUA și suntem încântați că acesta este acum disponibil pentru a ajuta la protejarea populațiilor vulnerabile, cum ar fi persoanele cu imunitatea compromisă, persoane al căror organism nu poate dezvolta un răspuns adecvat la vaccinare și care rămân cu risc ridicat de a se infecta cu COVID-19.”
Prin combinarea a doi anticorpi deosebit de puternici cu acțiuni diferite și complementare împotriva virusului, Evusheld a fost conceput pentru a evita potențiala rezistență la tratament a noilor variante SARS-CoV-2.
Chiar dacă varianta Omicron nu a fost în circulație în timpul studiilor clinice Evusheld, compania continuă să colecteze date suplimentare pentru a înțelege mai bine implicațiile acestor rezultate în practica clinică. Datele din ambele studii vor fi trimise spre publicare în jurnalele de specialitate.
Evusheld a primit Autorizația de utilizare de urgență (EUA) în SUA în decembrie 2021 pentru profilaxia (prevenirea) pre-expunere a COVID-19 la persoanele care au sistemul imunitar slăbit din cauza unei afecțiuni medicale sau a medicamentelor imunosupresoare și a căror organism ar putea să nu reacționeze adecvat la imunizarea prin vaccinare, precum și la acele persoane pentru care vaccinarea împotriva COVID-19 nu este recomandată.
Aproximativ 2% din populația globală este considerată cu risc crescut de răspuns inadecvat la un vaccin COVID-19. Dovezile recente indică faptul că protejarea populațiilor vulnerabile împotriva infecției cu COVID-19 ar putea ajuta la prevenirea mutațiilor virale, un factor important în determinarea apariției noilor variante ale virusului.
Evusheld, cunoscut anterior ca AZD7442, este o combinație de doi anticorpi monoclonali – tixagevimab (AZD8895) și cilgavimab (AZD1061) – derivate din celulele B donate de pacienții convalescenți după infectarea cu virusul SARS-CoV-2.