O capsulă pentru sinuciderea asistată, aprobată de autoritățile din Elveția
Elveția este una dintre puținele țări care susțin sinuciderea asistată medical. Cu toate acestea, o companie dorește ca medicii să fie complet eliminați din acest proces și să permită pacienților să se sinucidă cu o simplă atingere a unui buton.
Exit International, organizația nonprofit dedicată promovării sinuciderii asistate, a dezvoltat o capsulă printată 3D concepută pentru sinucidere. Capsula este numită SARCO. Capsula a obținut recent aprobare de la autoritățile de reglementare din Elveția, astfel că este așteptată să fie lansată în această țară chiar de anul viitor.
Capsula permite pacienților să fie confortabili la interior, iar atunci când sunt pregătiți să moară aceștia pot apăsa pe un buton care umple capsula cu azot. Apoi, organizația nonprofit spune că asta produce o moarte fără durere prin privare de oxigen în decurs de 30 de secunde.
„Nu există panică sau senzație de sufocare”, a explica dr. Philip Nitschke, fondator al Exit International, citat de Futurism.
Un test online de capacitate mintală cu ajutorul inteligenței artificiale
Capsula poate fi transportată în diferite locații, astfel permițând pacienților să aleagă unde doresc să moară, cum ar fi o plajă, pădure sau propria locuință.
Deși gândul unei capsule pentru sinucidere este terifiant, și evocă numeroase elemente din cultura populară, poate că cea mai șocantă parte este că scopul companiei este de a elimina personalul medical din procesul de sinucidere.
Pentru a putea beneficia de sinucidere asistată medical în Elveția, o persoană trebuie să aibă un medic care să confirme capacitatea sa mintală și să prescrie pentobarbital lichid, un medicament ce poate ucide un om în decurs de două până la cinci minute.
Totuși, Exit International dorește să creeze un test online de capacitate mintală cu ajutorul inteligenței artificiale. Dacă o persoană „trece”, aceasta va primi un cod ce permite accesarea unei capsule SARCO. Însă, toate aceste idei sunt încă în etapele de concept.
Sinuciderea asistată sau eutanasia, subiecte extrem de controversate
„Noi dorim să eliminăm orice tip de evaluarea psihiatrică din proces și să permitem individului să controleze metoda”, a spus Nitschke.
Sinuciderea asistată sau eutanasierea continuă să fie subiecte extrem de controversate. O astfel de capsulă ar oferi unor oameni alegerea de a muri conform propriilor condiții, iar acesta este cu adevărat un concept convingător.
Este, de asemenea, important să înțelegem că, mai întâi de toate, există resurse și organizații (linie telefonică apelabilă gratuit TelVerde Antisuicid 0800 801 200 sau serviciile de urgență la 112) ce pot oferi ajutor și susținere emoțională pentru oamenii care se confruntă cu ideații suicidare, depresie sau anxietate.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un experiment cu ketamină a redus gândurile suicidare la peste două treimi dintre pacienți
Suicidul, nefericirea, obezitatea, foarte des întâlnite la copiii din țările bogate
Rețelele sociale pot fi un mediu periculos pentru persoanele care prezintă risc de sinucidere