Găurile negre ipotetice care îți pot șterge trecutul și distruge viitorul
În 2018, o echipă de matematicieni a calculat că unele găuri negre dintr-un Univers ca al nostru pot „apăsa pe un buton de resetare”, în mod concret ștergând trecutul și punând viitorul sub semnul întrebării.
Dacă teoria va fi confirmată, omenirea ar putea ajunge în sfârșit la o soluție pentru una dintre cele mai mari mistere ale cosmologiei moderne. Conform legilor fizicii, toată masa unei stele prăbușite este presată până la un punct infinit de mic numit singularitate. Asta este ca și cum am spune că există locuri în spațiu care ascunde secrete față de restul Universului, locuri în care fizica se prăbușește.
Pentru a gestiona această „prăbușire”, fizicienii aplică o tehnică numită cenzură cosmică. Această cenzură este de două tipuri.
Unul sugerează că există o barieră în interiorul găurilor negre (mai adâncă decât orizontul evenimentelor de care au auzit majoritatea oamenilor), iar dincolo de aceasta fizica este anulată și nimic nu poate fi prezis.
Ideea sacră că nu există „anarhie în fizică”
Această barieră sigilează singuralitățile problematice de restul spațiului și timp. Între timp, o versiune mai puternică a cenzurii cosmice susține ideea sacră că nu există „anarhie în fizică”. Așadar, ar fi nevoie ca această barieră să dispară și fizica să continue într-o formă sau alta.
Peter Hinz, matematician la Universitatea Berkeley din California, are îndoieli în privința versiunii din urmă. Hinz și echipa sa studiau obiectele ipotetice numite găuri negre Reissner-Nordström-de Sitter. Teoretic, aceste tipuri de găuri negre ar avea o barieră numită orizontul Cauchy. Dincolo de orizontul Cauchy, nu există cauză și efect în acest peisaj curbat, însă timpul și spațiul sunt netezite într-o clipită infinită.
Susținătorii acestor modele de cenzură cosmică au argumentat că aceste orizonturi ar fi distruse de singularitate chiar și prin cea mai ușoară deviere în forța gravitațională a unei stele care se prăbușește. Astfel, orizonturile Cauchy ar trebui eliminate în favoare modelelor de cenzură cosmică.
Studiul din 2018 arată cum cele două ar putea continua să coexiste chiar și cu aceste perturbări, însă doar atunci când Universul din jurul găurii negre se extinde la o rată accelerată, potrivit Science Alert.
Ciudățenia găurilor negre, mai ciudată decât mecanica cuantică
Găurile negre Reissner-Nordström-de Sitter ar avea deja o ușoară forță internă care rezistă la forța gravitațională monstruoasă, astfel contracarând subtil efectele sale de deformare de timp și spațiu. Între timp, un Univers în expansiune ca al nostru stabilește limite de timp și energie pentru curbarea fizicii din jurul unei singularități. Aceste două efecte combinate ar oferi o oarecare protecție pentru orizontul Cauchy.
„Gândindu-neenzura, știm că putem atribui probabilități ca pisica să fie vie și moartă. Însă, dacă pisica ar cădea în orizontul Cauchy, nici nu am mai putea calcula aceste probabilități”, a explicat João Costa, fizician la Universitatea din Lisabona.
Asta face ciudățenia găurilor negre și mai ciudată decât mecanica cuantică. Totuși, având în vedere că găurile negre Reissner-Nordström-de Sitter probabil nici măcar nu există, exercițiul este unul pur filosofic, dar nu chiar inutil.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Astronomii au descoperit gaura neagră cea mai apropiată de Pământ
Noi imagini fără precedent cu gaura neagră supermasivă M87*
O gaură neagră supermasivă „neliniștită” cutreieră necontenit prin spațiu. Cum poate fi explicată