Alimentele de tip fast-food conțin chimicale care perturbă hormonii. De unde provine contaminarea?
Nu este niciun secret că alimentele de tip fast-food sunt dăunătoare pentru sănătate. Cu toate acestea, noi cercetări sugerează că multe obiecte din restaurantele fast-food din SUA conțin chimicale care perturbă hormonii, acestea fiind găsite în plastic.
Așadar, nu doar că sunt dăunătoare pentru sănătate, dar alimentele fast-food ne afectează și la nivel molecular.
Cercetătorii au descoperit că multe alimente fast-food conțineau chimicale cunoscute drept ftalați. Aceste chimicale sunt folosite adesea ca plastifianți, care permit mai multă flexibilitate materialelor din plastic. Totuși, acestea sunt și chimicale care perturbă sistemul endocrin, adică substanțe care pot da peste cap producția naturală de hormoni în animale și oameni.
„Mulți consumatori primesc o porție de chimicale periculoase alături de mâncarea aleasă”
Studiile au arătat că acei copii expuși la cantități mari de astfel de chimicale dezvoltă adesea afecțiuni precum astm sau obezitate. Mai târziu în viață, chimicalele pot duce chiar la probleme de fertilitate.
„Am descoperit că ftalații și alți plastifianți sunt răspândiți în alimentele preparate în lanțurile de fast-food din SUA, o descoperire care înseamnă că mulți consumatori primesc o porție de chimicale periculoase alături de mâncarea aleasă”, a spus Lariah Edwards, autor coordonator al studiului.
Cercetătorii au colectat 64 de mostre alimentare inclusiv „hamburgeri, cartofi prăjiți, nuggets de pui, pizza și burrito”, dar chiar și mănuși folosite pentru prepararea hranei de la șase restaurante diferite. Apoi, echipa a testat mostrele pentru 11 chimicale diferite și a descoperit că 81% dintre alimentele fast-food conțineau ftalați Dibutyl (DnBP), în timp ce 89% conțineau un plastifiant diferit.
Ce aliment a avut „cele mai scăzute niveluri de chimicale”?
Interesant a fost faptul că studiul a arătat că pizza „a avut cele mai scăzute niveluri de chimicale”, potrivit Futurism.
Cauza pentru contaminarea cu ftalați ar putea fi contactul cu mănuși sau ambalajele alimentare din plastic. Deși cercetătorii nu știu deocamdată care este impactul consumului de alimente contaminate cu plastifianți, cel mai probabil pot cauza sau exacerba problemele de sănătate sau reproducere.
„Este nevoie de legi mai dure pentru a ține aceste chimicale periculoase departe de lanțul de aprovizionare”, a adăugat Edwards.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Un studiu arată câte minute pierzi din viață după ce mănânci un hotdog
Studiile arată că șoarecii care au consumat o dietă de tip fast-food au devenit tot mai proști