Lava încă mai curgea pe suprafața Lunii în urmă cu 1,97 miliarde de ani, iar acum avem roci care dovedesc asta. Acesta este rezultatul noilor cercetări desfășurate de o echipă internațională de oameni de știință publicate în jurnalul Science.
Alături de cercetători din China, Australia, Suedia și SUA, echipa a studiat mostre colectate de pe Lună de către Agenția Spațială Chineză în timpul misiunii Chang’e-5.
Chang’e-5 a fost o misiune fără echipaj ce a inclus o sondă care a ajuns pe Lună în decembrie 2020. Misiunea a returnat 1,7 kilograme de roci lunare pe Pământ, primele mostre colectate de pe Lună de la misiunea sovietică Luna 24 din 1976.
Unul dintre obiectivele misiunii Chang’e-5 a fost găsirea dovezilor de la unele dintre primele erupții vulcanice de pe Lună. Analiza mostrelor a implicat folosirea instrumentului de rezoluție înaltă SHRIMP, de la centrul SHRIMP din Beijing.
Procesul de stabilire a vechimii rocilor a fost complicat. Însă, eforturile cercetătorilor au fost răsplătite atunci când au reușit să determine o vârstă de erupție de 1,97 miliarde de ani, cu 1 miliard de ani mai recent decât orice altă lavă bazaltică datată anterior de pe Lună.
Numeroase erupții vulcanice au avut loc pe suprafața Lunii de-a lungul istoriei sale geologice, formând câmpii vaste și întunecate de rocă bazaltică, denumite și mările lunare.
Însă, cea mai mare parte a activității vulcanice a avut loc în urmă cu 3 – 4 miliarde de ani. Oamenii de știință au confirmat asta după ce au datat bazalt din colecțiile de roci colectate de misiunile Apollo și Luna, precum și meteoriți care au provenit de pe Lună.
Pentru ca erupțiile vulcanice să aibă loc este nevoie de căldură în interiorul unei planete care să genereze materialul topit implicat în proces. Totuși, pentru o planetă de dimensiunea Lunii, această căldură s-ar fi pierdut cu mult înainte de aceste erupții acum 2 miliarde de ani.
Așadar, aceste cercetări au elucidat un nou mister științific despre modul în care un mic corp planetar stâncos, precum Luna, ar fi putut păstra suficientă căldură interioară pentru a continua să producă erupții vulcanice la 2,5 miliarde de ani după ce s-a format în urmă cu 4,5 miliarde de ani.
Deși oamenii de știință au sugerat anterior că mari concentrații de elemente radioactive din interiorul Lunii ar fi putut topi material stâncosul, compozițiile acestor mostre indică faptul că nu a fost vorba de asta, scrie Science Alert.
Rămâne de văzut dacă așa-numita „încălzire mareică” ar fi putut juca un rol, un proces prin care căldura a fost generată în interiorul Lunii prin întindere și presiune din cauza gravitației dintre Lună, Pământ și Soare. Pe de altă parte, o componentă unică din mantaua Lunii ar fi putut duce la o temperatură de topire mai scăzută, astfel explicând modul în care s-a format materialul topit.
Analizarea mostrelor colectate de misiunile Apollo de la începutul anilor 1970 a revoluționat înțelegerea noastră cu privire la cât de dinamic este Sistemul Solar și la modul în care planetele se formează și evoluează. Acum, încă o dată, acest nou studiu dovedește valoarea științifică incredibilă a mostrelor aduse de pe alte corpuri planetare pentru a dezvălui secretele Universului în laboratoarele de pe Pământ.
O firmă britanică va transforma rocile lunare în oxigen și materiale de construcție
Chinezii au adus pe Terra mai puține roci de pe Lună decât au planificat
O sondă chineză a adus pe Pământ primele mostre lunare colectate în ultimele decenii