Mit spulberat. Anestezia generală, la fel de sigură ca anestezia spinală pentru intervenția de fractură de șold
Noi cercetări arată că ratele de supraviețuire, recuperare funcțională și delir postoperator sunt similare pentru pacienți, indiferent dacă aleg anestezia generală sau pe cea spinală, în cazul intervenției de fractură de șold.
Această lucrare, din cel mai mare studiu realizat vreodată pentru a compara cele două tehnici de anestezie, sugerează că pacienții care fac anestezie spinală se descurcă mai bine. Condus de cercetători de la Perelman School of Medicine și University of Pennsylvania, studiul a fost publicat în New England Journal of Medicine și prezentat la Anesthesiology 2021, reuniunea anuală a Societății Americane de Anesteziști (ASA), notează Medical Express.
„Studiul nostru susține că, în multe cazuri, oricare dintre anestezii par să fie sigure”, a declarat autorul principal al studiului, Mark D. Neuman, profesor asociat de anestezie și terapie intensivă.
În fiecare an, 250.000 de adulți în vârstă sunt supuși unei intervenții chirurgicale de fractură de șold, în Statele Unite. În timp ce majoritatea primesc anestezie generală, procentul de anestezii în coloana vertebrală a crescut cu 50%, între 2007 și 2017. Această anestezie este utilizată în 50% sau mai mult din cazurile de fractură de șold în Regatul Unit și în alte țări.
Medicamentele inhalatorii sau intravenoase folosite în cazul ansteziei generale adorm pacienții, de aceea este nevoie de tubul cu oxigen pentru a susține plămânii în timpul intervenției chirurgicale. Pentru anestezia spinală, medicamentele sunt utilizate pentru a amorți partea corpului afectată, printr-o injecție în coloana vertebrală.
Mai multe decese în rândul pacienților cu anestezie în coloana vertebrală
Pentru studiu, Neuman și colegii săi au înscris 1.600 de pacienți din 46 de spitale din Statele Unite și Canada. Pacienții aveau vârsta de cel puțin 50 de ani și sufereau de fractură de șold, care poate duce la pierderea mobilității, asociată cu dublarea sau chiar triplarea riscului de deces pe termen scurt.
Cercetătorii au împărțit aleatoriu pacienții în două grupuri egale. Cei care erau programați să primească anestezie generală și cei care erau programați pentru anestezie în coloana vertebrală. Aproximativ 800 de pacienți au fost în fiecare grup.
De asemenea, cercetătorii au combinat ratele mortalității pacienților și pe cele ale celor care și-au recăpătat capacitatea de a merge, fie singuri, fie cu un baston sau cu un cadru. La 60 de zile după operație, 18,5% dintre pacienții cu anestezie în coloana vertebrală au murit sau nu au mai putut să meargă, față de 18% dintre pacienții care au primit anestezie generală. La mai puțin de 60 de zile de la operație, 3,9% dintre pacienții care au primit anestezie în coloana vertebrală au murit, față de 4,1% care au primit anestezie generală.
În plus, pentru a examina modul în care anesteziile au influențat complicațiile cognitive, cercetătorii au examinat și delirul post-operator. Aproximativ 21% dintre pacienții cu anestezie spinală au prezentat delir, comparativ cu 20% dintre cei cu anestezie generală.
Citește și:
Creierul este parţial conştient în timpul anesteziei generale