Astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) au observat o strălucire albăstruie misterioasă deasupra Europei la începutul lunii septembrie.
Strălucirea a fost, de fapt, „un eveniment luminos tranzitoriu”, potrivit explicațiilor astronautului francez Thomas Pesquet, cel care a surprins imaginile inedite.
Acesta este un fenomen care are loc atunci când apar fulgere în atmosfera superioară a Pământului, la altitudini mai mari decât în mod normal.
„Evenimentele luminoase tranzitorii” mai sunt numite „fulgere ionosferice” sau „fulgere în atmosfera superioară”. Cercetătorii folosesc acești termeni pentru a face referire la o familie de fenomene electrice de scurtă durată care apar la altitudini mai mari decât fulgerele normale sau norii de furtună.
„Acesta este un eveniment foarte rar și avem chiar o instituție în afara laboratorului Columbus din Europa dedicată observării acestor pulsuri de lumină. Stația Spațială Internațională este extrem de bine pregătită pentru astfel de observații pentru că zboară deasupra ecuatorului, acolo unde apar de obicei mai multe furtuni cu descărcări electrice”, a precizat astronautul Thomas Pesquet.
Unul dintre beneficiile vieții la bordul Stației Spațiale este abilitatea de a studia evenimente atmosferice care de altfel nu ar putea fi observate de pe Terra. Aceste evenimente, având uneori denumiri inspirate din basme, ar putea avea un impact și asupra climei.
„Un aspect fascinant este că, în urmă cu doar câteva decenii, aceste evenimente luminoase tranzitorii erau observate doar de piloți, iar oamenii de știință nu erau convinși de existența lor. Câțiva ani mai târziu, putem confirma că aceste lumini există cu adevărat și ar putea chiar să influențeze clima”, a adăugat Pesquet.
Alarmă pe ISS. Astronauții, treziți din cauza fumului dintr-un modul rusesc
Astronauții de pe Stația Spațială Internațională, alarmați de incendiile de vegetație de pe Pământ
Imagini care-ți taie răsuflarea. Jocul fascinant dintre stele și luminile orașelor de pe Pământ