Emiratele Arabe Unite anunță o misiune pentru a explora planeta Venus și Centura de asteroizi
Emiratele Arabe Unite lansează o nouă misiune spațială și vrea să fie prima țară arabă care aterizează cu succes pe un asteroid, a anunțat vicepreședintele și premierul EAU, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, pe Twitter.
Va fi construită o navă spaţială şi se preconizează că aceasta va fi lansată în 2028. Misiunea va avea ca scop explorarea planetei Venus, precum și a Centura de asteroizi, culminând cu o aterizare planificată pe un asteroid în 2033, informează Associated Press, citată de The Jerusalem Post.
Anunțul vine la doar un an după succesul misiunii Emirates Mars (EMM), în cadrul căreia sonda Hope a ajuns pe orbita planetei Marte, în februarie 2021, după un efort de șase ani. Dar, potrivit președintelui Agenției Spațiale din Emiratele Arabe Unite, Sara al-Amiri, următoarea misiune va fi mult mai complicată.
„Când ne-am angajat în misiunea Emirates Mars, am preluat o sarcină de șase ani. Această misiune este de cinci ori mai complexă decât EMM „, a spus Sara al-Amiri.
Nava spațială va parcurge 3,6 miliarde de kilometri în cinci ani
Noua navă spațială va călători pe o distanță de șapte ori mai mare față de Sonda Hope, pe aproximativ 3,6 miliarde de kilometri în cinci ani, timp în care va orbita Venus și Pământul. Pentru că va ajunge la 109 kilometri de Soare, va avea nevoie de un scut termic.
„Lansarea unui nou proiect de explorare a planetei Venus și a Centurii de asteroizi stabilește un nou obiectiv ambițios pentru programul spațial al țării noastre”, a scris pe Twitter prințul moștenitor, Mohamed bin Zayed Al Nahayan.
NASA a spus despre planeta Venus că este misterioasă, cu „o atmosferă groasă și toxică plină de dioxid de carbon și este permanent învăluită în nori groși, gălbui, de acid sulfuric, care prind căldura, provocând un efect de seră fugar”. Presiunea aerului pe planetă este intensă, de 90 de ori mai mare decât cea de la suprafața Pământului. Este, de asemenea, cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar, cu temperaturi de suprafață estimate de NASA la aproximativ 475 grade Celsius, care pot topi chiar și plumbul.
Venus a fost scanată pentru prima dată de o sondă NASA în 1962 și, ulterior, explorată de alte agenții. Atât NASA, cât și Agenția Spațială Europeană (ESA) au planificate mai multe misiuni pe Venus în următorul deceniu.
Dar aterizarea pe asteroizi este o perspectivă mult mai interesantă. Trei națiuni au aterizat pe Centura de asteroizi în trecut și mulți o văd ca pe o posibilă sursă pentru viitoarele operațiuni miniere, deoarece acești asteroizi pot fi bogați în materii prime.
Oamenii de știință continuă să studieze intens aceste obiecte, cu următoarea misiune Lucy a NASA, care va fi lansată pe 16 octombrie.
Emiratele Arabe Unite planifică să devină prima națiune arabă, și a patra din lume, care aterizează cu succes un rover pe Lună, la sfârșitul anului 2022.
Citește și:
NASA va derula două misiuni pe planeta Venus, după mai bine de 30 de ani de la ultima vizită
O trăsătura planetară neașteptată a fost descoperită pe planeta Venus