Un astrofizician avertizează că omenirea riscă „să fiarbă ca o broască într-o oală cu apă clocotită”
Avem deja o abundență copleșitoare de date care arată modul în care schimbările climatice vor aduce un dezastru pentru omenire, însă o inițiativă globală pentru combaterea acestui dezastru întârzie să apară.
Prin ignorarea completă a semnalelor clare care arată că schimbările climatice vor devasta Pământului, specia noastră se comportă ca o broască într-o oală cu apă clocotită, a scris recent astrofizicianul Martin Rees într-un editorial. Este un avertisment cumplit, deși astrofizicianul are câteva idei prin care am putea să schimbăm direcția în care ne îndreptăm.
Problema este, potrivit lui Rees, că cele mai mari pericole ale schimbărilor climatice, care ar putea într-o bună să devină un eveniment la nivel de extincție fără acțiuni urgente, sunt încă în viitor și vor lovi alte națiuni mai întâi.
„Ar fi rușinos dacă am lăsa generațiilor viitoare o planetă secătuită”
Astfel, aceste pericole fac parte dintr-un interval de timp care depășește cu mult orice mandat actual al politicienilor din zilele noastre, așa că ei sunt mai puțin dispuși să investească în acțiunile necesare.
„Ar trebui să fim conștienți de moștenirea pe care le-o datorăm strămoșilor. Ar fi rușinos dacă am lăsa generațiilor viitoare o planetă secătuită”, a scris astrofizicianul.
Rees a comparat amenințarea reprezentată de schimbările climatice cu un asteroid care este pe cale să lovească planeta.
Părerea comunității științifice este clară
„Să presupunem că astronomii au descoperit un asteroid și au calculat că va lovi Pământul în 2080. Nu cu certitudine, dar să zicem cu o probabilitate de 10%. Ar trebui să fim relaxați fiindcă e o problemă care va apărea peste zeci de ani, atunci când oamenii vor fi mai bogați și s-ar putea ca asteroidul să rateze planeta? Nu cred că ne-am relaxa. Cu siguranță, liderii lumii ar fi de acord că ar trebui să începem imediat să găsim modalități de a combate dezastrul sau de a gestiona efectele”, a adăugat Rees.
Așadar, de ce nu facem același lucru pentru schimbările climatice? Părerea comunității științifice, că abordarea relaxată va duce la distrugerea speciei umane, este clară, însă răspunsul global întârzie să apară.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cât timp mai are de trăit omenirea? Răspunsul unui renumit astronom de la Harvard
Un astrofizician susține că este posibil să călătorim cu viteze superluminice
Un fost director Google avertizează: Inteligența artificială generală amenință omenirea
Vizitatorii interstelari ar putea dispărea înainte ca omenirea să-i poată descoperi. Iată de ce