Roverul Perseverance al NASA a confirmat că Marte a găzduit cândva un lac imens în Craterul Jezero
Noi date obținute de roverul Perseverance al NASA confirmă că zonă explorată de vehicul, Craterul Jezero, a fost într-adevăr un imens lac antic.
Roverul Perseverance a descoperit structuri geologice despre care cercetătorii de la NASA și o listă lungă de universități americane și europene spun că ar fi putut fi create doar de un râu care a curs în lac pentru o perioadă lungă de timp. Noile cercetări au fost publicate în jurnalul Science.
Imagini de la distanță cu structurile arată straturi distincte care nu s-ar fi format într-o atmosferă aridă, astfel confirmând că Marte a găzduit lacuri uriașe și chiar oceane similare din punct de vedere geologic cu cele ale Pământului.
Cercetătorii suspectează de mult timp că Craterul Jezero a fost cândva un lac
Oamenii de știință suspectează de mult timp că Craterul Jezero a fost cândva un lac, însă nu au putut să-și demonstreze teorie. De asemenea, cercetătorii nu aveau cum să știe dacă apa de la suprafața Planetei Roșii ar fi persistat pentru perioade lungi de timp sau ar fi fost de scurtă durată, fie evaporându-se sau secând la scurt timp după acumulare.
„Fără să se deplaseze nicăieri, roverul a reușit să elucideze una dintre marile necunoscute. Acest crater a fost cândva un lac. Până când am aterizat acolo și am putut confirma că a fost un lac, acest aspect a fost mereu sub semnul întrebării”, a explicat Benjamin Weiss, unul dintre autorii studiului și om de știință la MIT.
Cel mai surprinzător aspect care a reieșit din imagini
Straturile de sedimente vor fi locația perfectă pentru căutarea de fosile antice, având în vedere că mineralele depozitate acolo de un râu sau ghețar ar fi conținut și dovezi ale microbilor sau altor organisme.
„Cel mai surprinzător aspect care a reieșit din aceste imagini este posibila oportunitatea de a surprinde momentul în care acest crater s-a transformat dintr-un mediu locuibil asemănător Pământului în peisajul dezolant pe care îl vedem astăzi. Acești bolovani ar putea fi o evidență a acelei transformări, iar noi nu am mai văzut asta în alte zone de pe Marte”, a adăugat Weiss.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Roverul Perseverance al NASA tocmai a colectat o mostră de rocă perfectă de pe Marte
Roverul Curiosity al NASA ar fi detectat emisii recente de metan pe planeta Marte
Marte ar fi putut găzdui viață. Descoperirea făcută de roverul Curiosity al NASA pe Planeta Roșie