Datele recepționate de senzorul smartphone-ului ar putea detecta intoxicația cu canabis
Un senzor pentru smartphone, la fel ca cel utilizat în sistemele GPS, ar putea fi o modalitate de a determina dacă o persoană este sau nu intoxicată după ce a consumat canabis, potrivit unui studiu realizat de Rutgers Institute for Health, Health Care Policy and Aging Research.
Studiului, publicat în Drug and Alcohol Dependence, a evaluat posibilitatea utilizării datelor senzorului smartphone-ului pentru a identifica episoadele de intoxicație cu canabis în mediul natural, o combinație de caracteristici ale timpului (urmărirea orei și ziua săptămânii) și a smartphone-ului. Astfel, datele detectate de senzori au avut o rată de precizie de 90%, notează Science Daily.
„Folosind senzorii din telefonul unei persoane, am putea să detectăm când cineva se confruntă cu intoxicație cu canabis și să facem o scurtă intervenție pentru a reduce daunele provocate de acest stupefinat”, a spus Tammy Chung, autorul studiului, profesor de psihiatrie și director al Centrului pentru Sănătatea Comportamentală a Populației de la Rutgers Institute for Health, Health Care Policy and Aging Research.
Intoxicația cu canabis a fost asociată cu încetinirea răspunsului, care afectează performanța la locul de muncă, la școală sau la volan, provocând răniri sau decese. Măsurile de detectare existente, cum ar fi testele de sânge, urină sau salivă, au limitări ca indicatori ai intoxicației cu canabis și cum afectează viața de zi cu zi.
Ce au descoperit cercetătorii
Cercetătorii au analizat datele zilnice colectate de la tinerii care au raportat consumul de canabis de cel puțin două ori pe săptămână. Aceștia au realizat sondaje telefonice, rapoarte despre consumul de canabis și date de la senzorii telefoanelor pentru a determina importanța orei din zi și a zilei săptămânii în detectarea utilizării. Aceștia au identificat care sunt senzorii telefonici cei mai utili în detectarea intoxicației cu canabis.
Ei au descoperit că ora din zi și ziua săptămânii au o precizie de 60% în detectarea auto-raportării intoxicației cu canabis, iar combinația de caracteristici ale timpului și datele senzorilor smartphone-ului au avut 90% precizie în detectarea intoxicației.
Modelele de călătorie din datele GPS și datele de mișcare de pe accelerometru, care detectează diferite mișcări, au fost cele mai importante caracteristici ale senzorului telefonic pentru detectarea intoxicației cu canabis.
Cercetătorii au folosit metode cu sarcini reduse (urmărirea orei din zi și a zilei săptămânii și analiza datelor senzorilor telefonici) pentru a detecta intoxicația.
Citește și:
Primul studiu pe oameni care testează canabisul medical ca terapie împotriva cancerului cerebral
Iată cât de mult durează, de fapt, efectele consumului de canabis