Microcipul cu aripi, cea mai mică structură zburătoare pe care oamenii au construit-o vreodată
Inginerii și oamenii de știință s-au inspirat din natură atunci când au dezvoltat noi tehnologii. Acest lucru este valabil și pentru cea mai mică structură zburătoare construită până în prezent.
Inspirați de modul în care copacii precum arțarii își dispersează semințele folosind puțin mai mult decât o adiere de vânt, cercetătorii au dezvoltat o gamă mică de microcipuri cu aripi, un pic mai mare decât un bob de nisip, relatează Science Alert.
Microcipurile cu aripi, proiectate de o echipă de la Northwestern University din Illinois, pot fi ambalate cu tehnologie în miniatură, inclusiv senzori, surse de alimentare, antene pentru comunicații fără fir și chiar memorie încorporată pentru stocarea datelor.
„Obiectivul nostru a fost să adăugăm aripi de zbor la sistemele electronice la scară mică, pentru a ne permite să distribuim dispozitive electronice extrem de funcționale, miniaturizate, pentru a monitoriza mediul înconjurător contaminat, pentru supravegherea populației sau localizarea focarelor bolilor”, explică John Northwestern. A. Rogers, care a condus proiectul de dezvoltare a noului dispozitiv.
Echipa de ingineri a dorit să proiecteze dispozitive care să rămână în aer cât mai mult timp posibil, permițându-le să maximizeze colectarea datelor relevante.
Cum funcționează microcipul
Când microcipul cade prin aer, aripile sale interacționează cu aerul pentru a crea o mișcare de rotație lentă și stabilă.
Inginerul Rogers consideră că aceste dispozitive ar putea fi aruncate din cer în masă și dispersate pentru a monitoriza eforturile de remediere a mediului după o deversare de petrol sau pentru a urmări nivelurile de poluare din aer, la diferite altitudini.
Echipa de ingineri dezvoltă electronice tranzitorii care sunt capabile să se dizolve în apă după ce nu mai sunt utile. Folosind materiale similare, își propun să facă pliante (fluturași) care să se degradeze și să dispară în apele subterane în timp.
Citește și:
Unghiile microcipate, o nouă modă. Cum funcționează unghiile inteligente
IBM a creat cel mai mic și mai puternic microcip dezvoltat până acum