Creatorii vaccinului BioNTech – Pfizer, recompensați cu cel mai prestigios premiu pentru medicină din Germania
Trei oameni de știință de la BioNTech (dintre care doi au fondat compania), care au creat vaccinul anti-COVID realizat în colaborare cu grupul american Pfizer, vor primi cel mai prestigios premiu din Germania pentru cercetarea medicală.
„Ugur Sahin, Özlem Türeci și Katalin Kariko vor fi recompensați cu Premiul Paul Ehrlich şi Ludwig Darmstaedter 2022 pentru viziunea și perseverența lor în dezvoltarea de ARN mesager ca principiu terapeutic”, a anunțat Thomas Boehm, președintele Fundației Paul Ehrlich, citat de Deutsche Welle.
Cei trei oameni de știință au conlucrat, iar „această combinație a fost în cele din urmă factorul decisiv pentru succesul lor”.
Ugur Sahin și soția sa, Özlem Türeci, au fondat compania de biotehnologie BioNTech, cu sediul în Mainz (Germania) în 2008. Cealaltă câștigătoare a premiului, biochimista Katalin Kariko, s-a alăturat companiei în anul 2013.
Câștigătorii celui mai prestigios premiu atribuit în Germania în domeniul cercetării medicale au avut inițial ca scop să dezvolte și avanseze noi terapii împotriva cancerului.
Provocarea tehnologiei ARNm
Deși când s-a înființat BioNTech, majoritatea oamenilor de știință s-au specializat în cercetarea ADN-ului, ulterior accentul a fost pus pe dezvoltarea tehnologiilor ARN.
„ADN-ul durează practic pentru totdeauna, altfel nu am putea citi ADN-ul oamenilor preistorici din oasele lor”, a spus Thomas Boehm. „Problema cu ARN este că este o moleculă foarte instabilă și, prin urmare, părea nepotrivită ca agent activ”, a adăugat el.
Din cauza perioadei de înjumătățire scurtă a ARN-ului, un organism poate reacționa rapid la condiții modificate și, în consecință, își poate adapta programul genetic. Ceea ce este avantajos în organism provoacă probleme în aplicațiile terapeutice. Pentru a produce un vaccin eficient bazat pe ARN mesager (ARNm), cercetătorii au trebuit să se gândească la ceva.
„Trucul este de a împacheta acest ARN în picături de grăsime în lipozomi. În acest fel, ARN-ul altfel instabil este păstrat ca într-o pungă de plastic și este protejat de enzime care l-ar ataca și distruge”, a explicat Boehm, adăugând că acest lucru permite ARN-ul să fie transportat în siguranță în celulele care declanșează răspunsul imun în organism.
Vaccinul BioNTech – Pfizer, considerat „un succes extraordinar”
Juriul care a decis acordarea premiului Paul Ehrlich a considerat că dezvoltarea spectaculos de rapidă a acestui vaccin BioNTech – Pfizer extrem de eficient împotriva COVID-19, primul aprobat pentru utilizare atât în SUA, cât și în Uniunea Europeană, reprezintă „un succes extraordinar”.
Ceremonia de acordare a premiului va avea loc la Biserica Sfântul Paul din Frankfurt, în 14 martie 2020, când se celebrează ziua de naștere a cercetătorului Paul Ehrlich (laureat al premiului Nobel pentru medicină în 1908). Distincția prestigioasă vine și cu o recompensă în bani în valoare de 120.000 de euro.
Premiul Paul Ehrlich a fost atribuit pentru prima dată în anul 1952. De-a lungul timpului, unii dintre laureații premiului Paul Ehrlich şi Ludwig Darmstaedter au fost recompensaţi ulterior şi cu premiul Nobel pentru medicină. Printre ei se numără Harald zur Hausen, Jennifer Doudna, Emmanuelle Charpentier și James P. Allison.
Vă recomandăm să citiți și:
BioNTech va cere autorizarea vaccinului său și pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani
Pfizer: Vaccinul anti-COVID la copiii de peste 5 ani este sigur
Anunțul Pfizer: Datele din Israel arată că a treia doză restabilește protecția la 95%