Pfizer: Vaccinul anti-COVID la copiii de peste 5 ani este sigur
Pfizer a anunțat că vaccinul împotriva COVID-19 este sigur la copiii cu vârste între 5 și 11 ani și generează un răspuns imun „robust”. Anunțul a fost făcut în urma realizării primului studiu pe această categorie de vârstă.
Pfizer a realizat primul studiu de faze 2/3 pe copii cu vârste între 5 și 11 ani cărora li s-a administrat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2. Cercetarea a inclus 2268 de copii care au primit aproximativ o treime (10 micrograme) din doza folosită pentru adolescenți și adulți, la 3 săptămâni distanță, potrivit CNN.
Răspunsurile imune ale participanților au fost măsurate examinând nivelurile de anticorpi neutralizanți din sângele lor și comparate cu cele ale unui grup de control cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, cărora li s-a administrat un regim în două doze, cu doza mai mare de 30 micrograme.
Pfizer a anunțat că nivelurile de anticorpi la copii erau compatabile cu cele ale tinerilor care au primit doza mai mare, demonstrând un „răspuns imun puternic în această cohortă de copii, la o lună după a doua doză”.
Vaccinul Pfizer la copiii de peste 5 ani. Ce efecte secundare au avut
„Vaccinul împotriva COVID-19 a fost bine tolerat, cu efecte secundare comparabile, în general, cu cele observate la participanții cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani”, a transmis compania.
Un purtător de cuvânt al Pfizer a confirmat, de asemenea, că nu au existat cazuri de miocardită, un tip de inflamație a inimii care a fost legată de vaccinurile ARNm.
Efectele secundare frecvente pentru adolescenți și adulți includ oboseală, cefalee, dureri musculare, frisoane, febră și greață, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
Pfizer a transmis că aceste date vor fi incluse într-o „cerere pe termen scurt” pentru autorizarea de urgență (EUA), iar companiile vor continua să strângă datele necesare pentru solicitarea aprobării din partea FDA a vaccinului pentru persoanele cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.
Pentru cine este aprobat vaccinul Pfizer / BioNTech
Vaccinul Pfizer / BioNTech este aprobat în prezent pentru persoanele cu vârsta de 16 ani și peste și este autorizat pentru utilizare la persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.
Pfizer a declarat că așteaptă date despre vaccin la copiii cu vârsta de peste 6 luni cel mai repede în al patrulea trimestru al acestui an.
Tulpina Delta a dus la o creștere a spitalizărilor din SUA, inclusiv în rândul copiilor mici care nu se pot vaccina.
„Din iulie, cazurile pediatrice de COVID-19 au crescut cu aproximativ 240% în SUA, subliniind nevoia de vaccinare. Aceste rezultate ale studiilor oferă o bază solidă pentru a solicita autorizarea vaccinului nostru pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani și intenționăm să o cerem de urgență la FDA și altor autorități de reglementare”, a declarat Albert Bourla, președinte și director executiv al Pfizer.
Dr. Scott Gottlieb, fost comisar al FDA și actual membru al consiliului Pfizer, a declarat că un vaccin pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani ar putea fi disponibil până la Halloween (31 octombrie).
Vă recomandăm să citiți și:
Bolnavii COVID de la începutul pandemiei, şanse mai mici de infectare cu Delta față de vaccinați
Încărcătura virală a variantei Delta, de 300 de ori mai mare decât versiunea originală