Creșterea în greutate este cauzată de anumite alimente, nu de mâncatul în exces. Rezultatele unui studiu
Cercetătorii care studiază creșterea în greutate cred că tendințele de obezitate globale ar putea fi declanșate mai degrabă de anumite alimente pe care le consumăm, nu neapărat de mâncatul în exces.
Descoperirile, publicate în revista The American Journal of Clinical Nutrition, susțin că modelul de energie-echilibru (EBM), cadrul medical dominant potrivit căruia creșterea în greutate este cauzată de un consum mai mare de calorii decât cele arse de organism, nu mai este aplicabil din cauza disponibilității de alimente procesate. În schimb, cercetătorii spun că un model carbohidrați-insulină (CIM), care analizează mecanismele biologice ale creșterii în greutate, este mai relevant și ar putea fi singura cale practică de a combate criza obezității la nivel mondial.
„În timpul unui puseu de creștere, spre exemplu, adolescenții și-ar putea crește aportul de hrană cu până la 1.000 de calorii pe zi. Însă, mâncatul în exces cauzează puseul de creștere sau puseul de creștere face ca adolescentului să îi fie foame și să mănânce în exces?”, a spus dr. David Ludwig, endocrinolog la Spitalul de Copii din Boston și unul dintre autorii studiului.
Ar fi mai bine să reducem alimentele procesate în loc de caloriile consumate zilnic?
Modelul CIM sugerează că mare parte din probleme de obezitate ale lumii sunt cauzate de consumul excesiv de alimente cu un conținut glicemic crescut, sau alimente care sunt digerate repede și ridică rapid nivelurile de glicemie. Aceste alimente conțin adesea carbohidrați extrem de procesați și pot declanșa reacții hormonale, spun medicii, care transmit organismului să depoziteze mai multe calorii sub formă de grăsime.
Cineva care folosește modelul CIM pentru pierderea în greutate ar trebui să reducă alimentele procesate în loc să reducă numărul total de calorii, precum și să adopte strategii de bun-simț, cum ar fi un stil de viață mai activ.
„Oamenii ar putea pierde în greutate cu mai puțină foame și mai puțin chin”
Ludwig a adăugat că „limitarea consumului de carbohidrați digerați rapid, care au inundat piața alimentară în urmă cu câțiva ani, reduce răspunsul organismului de a depozita grăsime”.
„Drept rezultat, oamenii ar putea pierde în greutate cu mai puțină foame și mai puțin chin”, a adăugat Ludwig, potrivit Futurism.
Totuși, asta nu înseamnă că modelul EBM ar trebui să fie complet ignorat. Există o multitudine de dovezi care arată că reducerea caloriilor consumate zilnic poate juca un rol major în pierderea în greutate. Chiar și autorii acestui studiu recunosc faptul că mai multe cercetări sunt necesare pentru a ajunge la concluzii mai ferme în privința celor două modele.
Vă mai recomandăm să citiți și:
15 minute cu acest tip de exerciții fizice îți pot îmbunătăți sănătatea cardiometabolică
Câte ore de exerciții fizice trebuie să faci pe săptămână pentru a-ți menține tensiunea arterială
Câte minute de exerciții fizice intense sunt necesare pentru a schimba biomarkerii din sânge