Oamenii de știință au dezvoltat o nouă tehnică pentru a ascunde obiectele acustice
Undele sonore nu ne lovesc întotdeauna direct în urechi. Ele pot ajunge și de pe alte obiecte și pereții spațiului în care ne aflăm. Astfel, o trupă care cântă într-o catedrală se aude total diferit de una care cântă într-un club mic, special amenajat.
Oamenii de știință au dezvoltat o tehnică pentru „acoperirea” impactului pe care îl au obiectele asupra câmpurilor acustice, astfel încât undele sonore nu par să se reflecte înapoi din ele. De fapt, aceste obiecte pot fi făcute invizibile din punct de vedere acustic, potrivit Science Alert.
Metoda funcționează folosind un inel exterior de microfoane (utilizat ca senzori audio) și un inel interior de difuzoare (utilizat ca surse audio). Analizând undele sonore preluate de microfoane, un computer orientează difuzoarele pentru a regla imediat câmpul acustic, astfel încât să se comporte ca și cum obiectul ascuns nu ar fi fost acolo.
Ideea de a ascunde obiectul acustic nu este nouă. A fost încercată și cu metamateriale, concepute pentru a absorbi toate undele sonore pe măsură ce apropie de o suprafață. Aceasta este o abordare pasivă, inflexibilă, care funcționează doar într-o gamă limitată de frecvențe.
Cercetătorii vor să lucreze cu obiecte 3D
Cu această nouă abordare în timp real, există mult mai multă versatilitate în a face obiectele să dispară și poate funcționa chiar și invers. Mai exact, să sune ca și cum un obiect inexistent ar ocupa spațiu în cameră (holografie ).
Se numește matrice de poartă programabilă în câmp (FPGA), circuite integrate care pot fi codificate la comandă, pentru a se asigura că ieșirile sursei audio sunt capabile să răspundă la ieșirile audio ale difuzoarelor, fără întârziere.
Până în prezent, cercetătorii au reușit să facă sistemul lor să funcționeze pentru obiecte 2D cu dimensiuni de până la 12 centimetri. Dar își doresc să extindă tehnicile pentru a lucra cu obiecte 3D.
„Facilitatea noastră ne permite să manipulăm câmpul acustic pe o gamă de frecvențe mai mare de trei octave și jumătate”, spune geofizicianul Johan Robertsson, de la ETH Zurich din Elveția.
Tehnologia poate fi utilizată în orice domeniu în care undele sonore sunt înregistrate și analizate, cum ar fi studiul structurilor subterane. Cercetătorii mai speră să obțină un sistem ca acesta care să funcționeze și sub apă, unde acustica este total diferită.
Citește și:
Primele ”imagini” ale tunetelor. Cum arată undele sonore create de ”furia naturii” – VIDEO