Mesaj scris în codul Morse într-o imagine cu echipajul Inspiration4 al SpaceX. Când are loc lansarea istorică

15 09. 2021, 19:00

Echipajul alcătuit doar din membri civili care va participa joi, 16 septembrie, la zborul spațial istoric Inspiration4 al SpaceX a dezvăluit costumele spațiale special concepute pentru ocazie.

Astfel, se pare că SpaceX a ascuns un element neașteptat în fundalul fotografiilor făcute cu membrii echipajului îmbrăcați în costume. Internauții de pe platforma Reddit au descoperit mesajul ascuns ce fusese scris în codul Morse: „Ad astra”.

Aceasta nu este doar denumirea filmului științifico-fantastic din 2019 cu Brad Pitt în rol principal, ci și un mesaj care mai înseamnă „Către stele” în latină, o frază potrivită pentru o ședință foto cu echipajul unui misiuni spațiale.

Ad astra!

Între timp, Sian Proctor, membru al echipajului Inspiration4 și comunicator științific, a confirmat mai mult sau mai puțin mesajul. „Ad astra”, a scris Proctor pe o platformă de socializare online.

Fotografia a fost publicată pe contul oficial de Twitter al SpaceX. Alte imagini arată echipa în diverse locații, de la vehiculele Tesla Model X care îi vor transporta la locul de lansare și până la interiorul navei spațiale Crew Dragon.

Un moment istoric pentru zborul spațial privat

Dacă totul decurge conform planului, nava spațială Crew Dragon îi va lansa pe cei patru în orbită la ora 3:00 ( ora României) joi, 16 septembrie. Planul este ca echipajul să petreacă în jur de trei zile înconjurând Pământul la o altitudine de aproximativ 580 kilometri, cu mult deasupra Stației Spațiale Internaționale. Întoarcerea este programată pentru 19 septembrie, undeva în apropiere de coasta statului american Florida.

Acesta este un moment istoric pentru zborul spațial privat. Niciunul dintre cei patru membri ai echipajului nu a urmat cursuri de instruire pentru astronauți la NASA. Însă, cei patru au fost pregătiți prin alte modalități, inclusiv o simulare de 30 de ore a zborului care aproape că s-a sfârșit cu un dezastru (simulat, ce-i drept), scrie Futurism.

Așadar, pentru moment, să sperăm că zborul Inspiration4 va fi un real succes.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Amazon, acuzații la adresa SpaceX pentru că nu respectă regulile FCC

Șenile de tanc uriașe, inscripționate cu logo-ul SpaceX, observate de un șofer pe Autobahn

Rivalitatea dintre Elon Musk și Jeff Bezos. Noi critici ale miliardarului de la SpaceX

SpaceX va duce astronauți pe Lună „probabil” înainte de anul 2024. Ce a promis recent Elon Musk