Tinerii care consumă canabis, de două ori mai multe atacuri de cord
Canabisul poate crește semnificativ riscul de infarct fie că este fumat, vapat sau consumat în alimente.
Adulții cu vârsta sub 45 de ani care au consumat canabis în ultimele 30 de zile, au suferit un număr dublu de atacuri de cord față de adulții care nu au consumat drogul, potrivit unei cercetări publicate în Canadian Medical Association Journal și preluată de CNN.
Canabisul se referă la preparatele psihoactive ale plantei Cannabis sativa, a cărei substanță chimică psihoactivă este tetrahidrocanabinolul sau THC, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Cercetătorii au analizat datele de sănătate de la peste 33.000 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, incluși în sondajele Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA din anii 2017 și 2018. 17% dintre adulții care au raportat consum de canabis în luna precedentă au suferit un atac de cord într-un procent de 1,3%.
Consumul de canabis afectează ritmul cardiac
Unii oameni consideră consumul de canabis sigur și deloc dăunător organismului, dar acest lucru este total fals, potrivit autorului principal al studiului, Dr. Karim Ladha, clinician, om de știință și anestezist la Spitalul St. Michael și la Universitatea din Toronto, Canada.
„Există dovezi din ce în ce mai importante că acest lucru ar putea fi dăunător pentru organism atât pe termen scurt, cât și pe termen lung”, a spus el.
Studiul nu a cercetat modul în care canabisul afectează sănătatea inimii, a spus Ladha, dar a menționat că cercetările anterioare au arătat că drogul poate afecta ritmul cardiac al unei persoane consumatoare.
Când ritmul cardiac devine neregulat, poate crește cantitatea de oxigen de care are nevoie inima, a explicat Ladha. În același timp, canabisul poate limita și cantitatea de oxigen care trebuie să ajungă la inimă, a adăugat el.
Canabisul modern, extrem de puternic
Canabisul care se găsește astăzi pe piață este mult mai puternic decât cel vândut în ultimii 50 de ani, a declarat Robert Page, președintele American Heart Association (AHA). De asemenea, Page avertizează că mulți oameni nu sunt conștienți de faptul că acest drog poate avea interacțiuni negative cu alte medicamente.
La fel ca majoritatea medicamentelor, canabisul este metabolizat prin ficat, ceea ce înseamnă că există riscul de a interacționa cu medicația cardiovasculară, cum ar fi diluanții de sânge, a mai spus Page.
Cercetările efectuate de AHA arată, de asemenea, potențialele beneficii ale utilizării canabisului pentru ameliorarea durerii și alte scopuri medicale, dar consecințele negative nu ar trebui ignorate, a precizat co-autorul studiului, Dr. David Mazer, anestezist la Spitalul St. Michael și profesor la Universitatea din Toronto, Canada.
AHA nu recomandă fumatul sau vaparea canabisului în orice cantitate, a spus Page. Cercetătorii au observat o posibilă asociere între fumatul de canabis și accidentul vascular cerebral, iar vaparea a fost asociată cu leziuni pulmonare, potrivit specialistului.
Citește și:
Primul studiu pe oameni care testează canabisul medical ca terapie împotriva cancerului cerebral
Iată cât de mult durează, de fapt, efectele consumului de canabis
Legalizarea canabisului ar putea fi relaționată de creșterea accidentelor rutiere