Apendicita, inflamația apendicelui. Ce înseamnă și cum poate fi tratată?
Apendicita înseamnă inflamația apendicelui, tubul cu terminație oarbă atașat la cecum, prima regiune a intestinului gros.
În timp ce unele cazuri de apendicită sunt ușoare și se pot rezolva de la sine, cele mai multe necesită îndepărtarea apendicelui inflamat prin intervenții chirurgicale abdominale, lăsând adesea în urmă o cicatrice redusă. Dacă apendicita nu este tratată, există un risc ridicat de peritonită, în care apendicele inflamat se rupe, iar asta poate duce chiar și la moarte.
Prima persoană care a descris apendicita acută a fost medicul american Reginald H. Fitz în 1886. Articolul său, „Perforating Inflammation of the Vermiform Appendix with Special Reference to its Early Diagnosis and Treatment”, a fost publicat în American Journal of Medical Science și a dus la recunoașterea faptului că apendicita este una dintre cele mai frecvente cauze ale problemelor abdominale pentru oamenii din întreaga lume.
Care sunt cauzele inflamației apendicelui?
Principalul factor care pare să declanșeze o criză de apendicită este obstrucția apendicelui. Obstrucția apendicelui poate apărea în urma blocării de către o masă dură de materie fecală (o piatră fecală), prin infecția cu paraziți sau prin prezența unui obiect străin.
Hiperplazia limfoidă, o creștere rapidă a producției de celule albe din sânge care poate fi asociată cu boli virale, poate provoca, de asemenea, obstrucția apendicelui. Totodată, consumul excesiv de alcool poate exacerba un caz de apendicită.
Medicii pot încerca să stabilească dacă un pacient ar putea dezvolta apendicită prin măsurarea numărului de celule albe din sânge, care adesea ajunge de la valoarea normală de 5.000 – 10.000 (pentru un adult) până la o valoare anormală, între 12.000 și 20.000. Acest eveniment are loc din cauza altor afecțiuni inflamatorii acute care apar în abdomen în același timp, potrivit Britannica.
Cum poate fi tratată apendicita?
Cei care suferă un atac de apendicită simt de obicei dureri pe tot abdomenul sau uneori în abdomenul superior, în jurul buricului. Durerea nu este de obicei foarte severă, asta cel puțin la început. Pentru o perioadă de 1 până la 6 ore după prima senzație de durere, durerea abdominală devine limitată în partea dreaptă inferioară și devine mai ascuțită. De asemenea, pot apărea simptome precum greață și vărsături, pacienții dezvoltând adesea febră, deși acest lucru se întâmplă uneori la câteva ore, sau chiar o zi, mai târziu.
Metoda de bază pentru tratarea apendicitei este ca un chirurg să extragă complet apendicele într-o operație minoră numită apendicectomie. Operația, efectuată sub anestezie, este adesea finalizată rapid. Problemele apar atunci când diagnosticul de apendicită acută nu este pus imediat. Este posibil ca medicii să aștepte un timp, adesea până la 34 de ore, pentru a putea fi pus un diagnostic definitiv. În acest timp, pacientul trebuie să rămână în spital în caz de urgență medicală sau dacă apare necesitatea unei intervenții chirurgicale.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Tumoră gigant, extirpată de pe faţa unei femei, la un spital din România
Ce se întâmplă în cursul unei operaţii de apendicită? (VIDEO)