Fuzionarea a trei găuri negre supermasive, surprinsă în premieră de cercetători din India

02 09. 2021, 09:00

This browser does not support the video element.

Cercetători din India au descoperit trei găuri negre supermasive din trei galaxii care fuzionează într-un nucleu galactic triplu activ. Anunțul a fost făcut săptămâna trecută de Ministerul federal al Ştiinţei şi Tehnologiei.

Potrivit ministerului, este vorba de o regiune compactă în centrul unei galaxii nou descoperite, care are o luminozitate mult mai mare decât cea normală.

„Acest eveniment rar în universul nostru apropiat indică faptul că grupurile mici care fuzionează sunt laboratoare ideale pentru a detecta mai multe găuri negre supermasive în acreţie şi creşte potenţialul de a detecta asemenea apariţii rare”, a precizat Ministerul federal al Ştiinţei şi Tehnologiei din India, într-un comuicat citat de agenţia Xinhua.

GALERIE FOTO

O echipă de cercetători de la Institutul Indian de Astrofizică, care studiază o pereche cunoscută de galaxii care interacţionează, NGC7733 şi NGC7734, au detectat emisii neobişnuite din centrul NGC7734, precum şi o aglomerare mare şi luminoasă de-a lungul braţului nordic al NGC7733.

De ce sunt greu de detectat găurile negre supermasive

„Cercetările lor au indicat faptul că grupul se mişcă cu o viteză diferită în comparaţie cu galaxia NGC7733. Oamenii de ştiinţă au vrut să spună că această grămadă nu face parte din NGC7733; mai degrabă, este o galaxie mică separată, în spatele braţului. Ei au denumit această galaxie NGC7733N”, se precizează în comunicat.

Pentru cercetare, oamenii de știință indieni au folosit date de la Telescopul în Spectru Ultraviolet (UVIT), telescopul optic european în câmp integral numit MUSE, care se află în Chile, precum şi imagini în infraroşu provenite de la telescopul optic IRSF din Africa de Sud.

Găurile negre supermasive sunt greu de detectat deoarece nu emit lumină. Îşi pot dezvălui însă prezenţa prin interacţiunea cu mediul înconjurător.

Credit foto: Shutterstock

„Când praful şi gazul din jur cad pe o gaură neagră supermasivă, o parte din masă este înghiţită de gaura neagră, dar o alta este transformată în energie şi este emisă ca radiaţie electromagnetică, ceea ce face ca gaura neagră să pară foarte luminoasă”, a transmis ministerul.

Găurile negre supermasive și nucleii galactivi activi

Aceștia se numesc nuclei galactici activi (AGN) şi eliberează cantităţi uriaşe de particule ionizate şi de energie în galaxie şi în mediul înconjurător. Ambele contribuie în cele din urmă la creşterea mediului din jurul galaxiei şi, ulterior, la evoluţia galaxiei în sine.

Cercetătorii din India au mai precizat că un factor major care influenţează evoluţia galaxiei îl reprezintă interacţiunile dintre galaxii, care se produc când acestea se apropie și exercită forţe gravitaţionale uriaşe una asupra celeilalte.

Mai multe detalii despre fuzionarea celor trei găuri negre supermasive se regăsesc într-un studiu publicat în jurnalul științific Astronomy & Astrophysics, volumul 651.

Vă recomandăm să citiți și:

Ar putea o planetă locuibilă să existe pe orbita unei găuri negre supermasive?

Premieră în astronomie: astronomii au descoperit o pereche de găuri negre supermasive

În jurul găurilor negre supermasive ar putea să se formeze mii de planete