Aspirina ar putea ajuta la tratarea cancerului de sân agresiv
O echipă de cercetători din Marea Britanie a afirmat că aspirina ar putea ajuta la lupta împotriva formelor agresive de cancer de sân, stimulând răspunsul tumorilor mai greu de tratat la medicamente anti-cancer.
O echipă de cerectători din cadrul Christie NHS Foundation Trust, din Manchester, a început un studiu clinic în cadrul căreia participă femei diagnosticate cu cancer la sân triplu-negativ. Anterior au fost derulate studii pe animale ale căror rezultate au fost încurajatoare.
Oamenii de știință cred că proprietăţile antiinflamatorii ale aspirinei și nu efectul său analgezic stimulează răspunsul la medicamentele împotriva cancerului.
Există deja dovezi că aspirina ar putea contribui la prevenirea altor tipuri de cancer, precum şi la reducerea riscului răspândirii tumorilor în organism. Însă este mult prea devreme pentru a fi recomandată în tratamentele împotriva cancerului, de aceea sunt necesare studii amănunțite.
Numai în Marea Britanie, în fiecare an sunt diagnosticate cu cancer de sân triplu-negativ circa 8.000 de femei. Deși este un tip de cancer mai rar, de cele mai multe ori este mai agresiv decât celelalte forme de cancer mamar și afectează în mod disproporţionat femei tinere şi de culoare.
De ce nu au efect unele medicamente împotriva cancerului
Acestor tumori le lipsesc receptorii pe care îi au alte forme de cancer la sân, ceea ce înseamnă că anumite medicamente, de exemplu herceptinul, nu vor avea efect. Cu toate acestea, alte medicamente şi tratamente pot fi eficiente.
În cadrul studiului, o parte dintre paciente vor primi aspirină şi medicamentul avelumab (Bavencio), folosit în imunoterapie, înainte de a fi operate și a face chemoterapie.
Dacă studiul se va încheia cu un succes, ar putea urma alte teste clinice cu aspirină şi avelumab pentru paciente diagnosticate cu cancer de sân triplu-negativ incurabil cu metastaze, o formă de boală în care celulele canceroase care au apărut la nivelul sânului se răspândesc în alte părți ale corpului.
Una dintre participantele la studiul clinic din prezent este Beth Bramall, în vârstă de 44 de ani, din Hampshire, care a fost diagnosticată cu cancer de sân triplu-negativ în 2019.
„Nu există un tip de cancer uşor, dar cel triplu-negativ este în mod special epuizant, cu puține opţiuni de tratament şi o schemă lungă şi debilitantă”, a mărturisit ea pentru BBC.
Efect puternic al bolii și al imunoterapiei în cancerul de sân triplu-negativ
Femeia a afirmat că boala și tratamentele folosite au „pus-o la pământ”, având efecte secundare precum pierderea părului, greaţă, dureri de articulaţii şi musculare, diaree şi constipaţie, palme şi tălpi fierbinţi, migrene, transpiraţii nocturne şi oboseală. „Este ceva ce nu am mai trăit înainte. Sunt norocoasă că am avut un răspuns patologic complet la tratament. Au fost, însă, cele mai grele 18 luni pentru mine şi familia mea. Şi mă aşteaptă alţi doi ani de tratament şi analize”, a mai spus ea.
Dr. Anne Armstrong, conducătoarea studiului clinic, a afirmat că nu toate cancerele de sân răspund bine la imunoterapie.
Testarea folosirii unui medicament ca aspirina este interesantă întrucât este disponibilă pe scară largă şi ieftină. Sperăm că studiul nostru va demonstra că, în combinaţie cu imunoterapia, aspirina poate spori efectele şi oferă, în cele din urmă, o nouă modalitate sigură de a trata cancerul la sân”, a precizat ea.
Dr. Rebecca Lee, o altă cercetătoare implicată în acest studiu, a afirmat că testele de laborator au sugerat că aspirina poate face ca anumite tipuri de imunoterapie să fie mai eficiente, împiedicând cancerul să producă substanţe care slăbesc răspunsul imunitar.
„Sperăm că aspirina poate reduce inflamaţia astfel încât sistemul imunitar să-şi poată îndeplimi misiunea de a distruge celulele conceroase”, a adăugat ea.
Vă recomandăm să citiți și:
O nouă descoperire privind tratarea cancerului de sân. „Aceste cercetări au implicații imediate”
Cafeaua, asociată cu creșterea șanselor de supraviețuire în cazul unui anumit tip de cancer