Cercetările lui Einstein au prezis existența găurilor negre, despre care celebrul savant afirma că sunt capabile să dilueze lumina în imediata lor vecinătate, fapt ce le permite astronomilor să observe cu mai multă ușurință obiecte mai îndepărtate din spațiu. Plecând de la această tehnică, o echipă internațională de oameni de știință a realizat recent, în premieră absolută, un experiment care a făcut posibilă observarea activității radiațiilor X, situate în spatele unei găuri negre.
În 1916, Albert Einstein a făcut ultimele ajustări la Teoria relativității – așa cum fusese ea elaborată până atunci, demersuri pe care le începuse încă din 1905, într-o tentativă de a găsi un numitor comun între propriile teorii cu privire la gravitație și cele ale lui Newton referitoare la legile electromagnetismului.
Odată finalizată, teoria lui Einstein a furnizat o descriere unificată a gravitației ca proprietate geometrică a cosmosului, unde obiectele masive modifică curbura spațiu-timp, afectând tot ceea ce le înconjoară.
Echipa, condusă la unison de Dr. Dan Wilkins, astrofizician la Institutul Kavli pentru Astrofizică și Cosmologie a Particulelor de la Universitatea Stanford și de Einstein Fellow, de la NASA, i-a mai avut în componență pe cercetători ai Universității Saint Mary din Halifax, Nova Scoția, ai Institutului pentru Gravitație și Cosmos de la Universitatea de Stat din Pennsylvania precum și pe cei din cadrul Institutului Olandez de Cercetare Spațială SRON.
Folosind telescoapele spațiale NuSTAR ale ESA XMM-Newton și NASA, Wilkins și echipa sa au observat radiații X provenind din jurul unei găuri negre supermasive (SMBH), situată în centrul I Zwicky 1, o „galaxie spirală” aflată la 1.800 de ani lumină de Pământ.
Percepția razelor a fost posibilă datorită gravitației extreme a SMBH (care provine din 10 milioane de mase solare), potrivit Scitech Daily.
Descoperirea a fost făcută în urma unui experiment pus la cale tocmai pentru a se obține cât mai multe date despre lumina strălucitoare și misterioasă a radiațiilor X care apar în jurul unei găuri negre. Se crede că această „coroană” (cum obișnuiesc să o numescă cercetătorii spațiali) este rezultatul unui gaz care cade continuu în gaura neagră și formează un disc rotitor de jur împrejurul ei. Pe măsură ce inelul este accelerat până la viteza luminii, acesta este încălzit la milioane de grade și generează câmpuri magnetice care se răsucesc în noduri, sfârșind prin a elibera toată energia pe care au stocat-o în interiorul lor.
În sfârșit, această energie este apoi transferată în materia din discul înconjurător, care produce la rându-i „coroana” electronilor cu raze X de mare energie.
Lumina generată de razele X a fost percepută într-o primă fază de Wilkins și echipa sa ca „pete vagi de lumină”, reflectate, mai apoi, de particulele de gaz adunate în jurul găurii negre.
Citește și: