Elicopterul Ingenuity trimis de NASA pe Marte a surprins imagini uimitoare cu Planeta Roșie

12 07. 2021, 16:00

Elicopterul Ingenuity trimis de NASA pe Marte a surprins imagini uimitoare în timp ce zbura deasupra peisajului stâncos al Planetei Roșii, iar de această dată imaginile sunt color.

Elicopterul a desfășurat recent al nouălea său zbor, doborând „recordul pentru durata și viteza de zbor” al micului vehicul de doar 1,8 kilograme, potrivit unui mesaj publicat pe blogul misiunii Ingenuity de către pilotul elicopterului Håvard Grip. De asemenea, elicopterul „a parcurs o distanță de aproape patru ori mai mare”, acoperind o suprafață de 625 metri pe un teren accidentat.

În timp ce era în aer, elicopterul Ingenuity a surprins o serie de imagini spectaculoase, arătând un peisaj colorat în diverse nuanțe și urmele lăsate de roverul Perseverance al NASA.

Prima dată când elicopterul Ingenuity nu a zburat peste un teren plat

Aceasta a fost prima dată când elicopterul Ingenuity nu a zburat peste un teren plat, astfel că ultimul zbor a fost de-a dreptul terifiant pentru echipa care controlează vehiculul din Jet Propulsion Laboratory al NASA. În timp ce se află în zbor, sistemul de navigație al Ingenuity se bazează pe scanarea terenului pentru a identifica locul în care se află.

„Diferențele de înălțime ale terenului vor cauza unele caracteristici să se deplaseze în câmpul vizual la viteze diferite, iar algoritmul de navigație al Ingenuity încă presupune că terenul este plat. Face tot ce poate pentru a explica mișcarea caracteristicilor prin schimbările din mișcările elicopterului, fapt ce poate duce la erori”, a explicat Grip, citat de Futurism.

Ce dezvăluie imaginile trimise de elicopterul Ingenuity?

Imaginile color dezvăluie „aflorimente care arată contactul între unități geologice majore de pe suprafața Craterului Jezero”, potrivit pilotului elicopterului, precum și „un sistem de fisuri pe care echipa Perseverance l-a numit Raised Ridges și pe care oamenii de știință intenționează să îl viziteze”. Cercetătorii cred că Jezero este bazinul secat al unui lac antic, astfel că regiunea este deosebit de interesantă pentru căutarea semnelor de viață.

Imaginile reprezintă o parte crucială a operațiunilor științifice, pentru că roverul Perseverance nu are îndeajuns de mult timp încât să analizeze unele dintre aceste aflorimente mai mari.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Marte ar fi putut găzdui viață. Descoperirea făcută de roverul Curiosity al NASA pe Planeta Roșie

Elicopterul Ingenuity a avut parte de un zbor stresant pe Marte. Ce s-a întâmplat și cine i-a „sărit în ajutor”

Elicopterul Ingenuity a atins o viteză record în timpul celui de-al treilea zbor pe Marte

Elicopterul Ingenuity a efectuat cu succes primul zbor pe planeta Marte