Un întreg „furnicar de găuri negre” a fost surprins în timp ce se deplasa prin Calea Lactee
Un roi „pufos” de stele ar putea ascunde un secret, anume un întreg „furnicar de peste 100 de găuri negre” cu masă stelară.
Dacă această descoperire va fi confirmată, ar putea explica modul în care roiul de stele a ajuns la stadiul la care este acum, stele sale fiind situate la distanțe de ani-lumină și formând un flux stelar care se întinde pe 30.000 de ani-lumină.
Roiul de stele este numit Palomar 5, situat la aproximativ 80.000 de ani-lumină depărtare de Pământ. Astfel de roiuri globulare sunt adesea considerate „fosile” ale Universului timpuriu. Acestea sunt dense și sferice, conținând de obicei de la 100.000 până la 1 milion de stele foarte vechi. Unele roiuri globulare, precum NGC 6397, sunt aproape la fel de vechi precum Universul.
În orice roi globular, toate stelele sale se formează în același timp
În orice roi globular, toate stelele sale se formează în același timp, din același nor de gaz. Calea Lactee are în jur de 150 de roiuri globulare cunoscute, aceste obiecte fiind unelte excelente pentru studierea istoriei Universului sau a materiei întunecate din galaxiile pe care le orbitează.
Însă, există un alt tip de grup stelar care primește mai multă atenție din partea cercetătorilor, anume „râuri lungi de stele care se întind de-a lungul cerului”. Anterior, acestea au fost dificil de identificat, însă cu ajutorul Observatorului Spațial Gaia, care cartografiază cu precizie Calea Lactee în trei dimensiuni, mare parte din aceste „râuri” au fost scoase la iveală.
„Nu știm de unde provin acești curenți, însă o idee ar fi că își au originea în roiuri de stele perturbate”, a explicat Mark Gieles, astrofizician la Universitatea din Barcelona.
„O mare necunoscută în acest scenariu este numărul de găuri negre”
În decurs de 1 miliard de ani, simulările cercetătorilor au arătat că roiul de stele se va dizolva complet. Chiar înainte ca acest lucru să se întâmple, roiul de stele va fi alcătuit în totalitate din găuri negre, care orbitează centrul galactic. Asta sugerează că Palomar 5 nu este unic deloc. Acesta se va dizolva complet într-un curent stelar, după cum s-a întâmplat și în cazul altor roiuri stelare.
De asemenea, simulările sugerează că alte roiuri globulare vor avea aceeași soartă în cele din urmă. Asta oferă o confirmare a faptului că roiurile globulare ar putea fi locuri excelente pentru studiul găurilor negre care, în cele din urmă trec, prin coliziuni, potrivit Science Alert.
„Se crede că o fracțiune semnificativă din coliziunile binare de găuri negre se formează în roiuri de stele. O mare necunoscută în acest scenariu este numărul de găuri negre din aceste roiuri, ceea ce este dificil de făcut din punct de vedere observațional pentru că nu putem vedea găurile negre”, a explicat Fabio Antonini, astrofizician la Universitatea Cardiff din Regatul Unit.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Cercetătorii cred că unele găuri negre ar fi capabile să se hrănească cu stele de la interior
Noi cercetări susțin că unele găuri negre ar putea fi la fel de mari ca o întreagă galaxie
Astronomii au găsit șase galaxii care orbitau în jurul unei găuri negre gigantice