Inginerii au construit un robot, inspirat de gândacul de bucătărie, care nu poate fi strivit

15 07. 2021, 10:00

Unii dintre cei mai buni roboți au fost inspirați de natură. Acum, inginerii au dezvoltat un mic robot bazat pe umilul gândac de bucătărie care are aproape aceeași viteză și rezistență precum echivalentul biologic.

Având dimensiunea unui timbru poștal, robotul este capabil să se deplaseze cu o viteză de 20 lungime ale corpului pe secundă și poate suporta stresul a până la 1 milion de ori din greutatea sa.

De asemenea, cu o greutate de mai puțin de o zecime de gram, robotul poate suporta greutatea unui picior uman, echivalentul a 60 de kilograme.

„Dacă aplicăm greutate pe robotul nostru, acesta își păstrează aproape în totalitate funcțiile”

„Majoritatea roboților de această dimensiune sunt foarte fragili. Dacă îi calci, pur și simplu îi distrugi. Noi am descoperit că dacă aplicăm greutate pe robotul nostru, acesta își păstrează aproape în totalitate funcțiile”, a explicat Liwei Lin, inginer mecanic la Universitatea din California, Berkeley.

Rezistența robotului inspirat de gândacul de bucătărie se datorează în mare parte designului său simplu. Robotul este făcut dintr-un strat subțire de polyvinylidene difluoride (PVDF), un material piezoelectric care se extinde și se contractă prin aplicarea unui curent alternant.

Robotul trebuie să fie conectat la o sursă de electricitate

Extinderea și contracția oferă robotului și modul de deplasare. Oamenii de știință au adăugat un picior frontal și un strat de polimer elastic astfel că robotul este propulsat, potrivit Science Alert.

Echipa a desfășurat experimente cu mai multe opțiuni de lungime, de la 10 până la 30 milimetri, frecvența și voltajul curentului electric variind pentru a modifica viteza de deplasare. Spre exemplu, un robot de 10 milimetri a reușit să se deplaseze cu 20 centimetri pe secundă atunci când un curent de 200 volți a fost aplicat la 850 Hz.

Momentan, robotul trebuie să fie conectat la o sursă de electricitate, însă o versiune viitoare ar putea fi alimentată de o mică baterie.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Primele electronice printate și complet reciclabile din lume au fost create de ingineri

Un grup de ingineri ruși a creat o „aeronavă de coșmar” care dă din aripi asemenea unei libelule

Ingineri unguri au creat roverul Puli pentru a căuta apă pe Lună

Inginerii au testat pentru prima dată un avion în care pasagerii călătoresc în aripi