Home » Știință » China a lansat trei astronauți în spațiu, într-o misiune crucială

China a lansat trei astronauți în spațiu, într-o misiune crucială

Publicat: 17.06.2021

China a trimis joi trei astronauți în spațiu, într-o misiune cu miză mare. Este primul dintre cele patru zboruri spațiale cu echipaj, destinate să implementeze stația spațială a țării până la sfârșitul anului viitor.

Astronauții Nie Haisheng, Liu Boming și Tang Hongbo au decolat în dimineața zilei de 17 iunie la bordul navei spațiale Shenzhou-12 din centrul de lansare Jiuquan, în nord-vestul provinciei Gansu.

Având 56 de ani, fostul pilot al forțelor aeriene Nie Haisheng este cel mai vârstnic astronaut chinez care călătorește în spațiu.

Shenzhou-12, în traducere „Navă divină”, este a treia din cele 11 misiuni necesare pentru a construi stația spațială a Chinei. Construcția a început în aprilie odată cu lansarea Tianhe, primul și cel mai mare dintre cele trei module.

Echipajul Shenzhou-12 urmează să locuiască pe modulul central Tianhe (care înseamnă „Armonia Cerurilor”), un cilindru lung de 16,6 metri și cu un diametru de 4,2 metri.

Cea mai lungă misiune cu echipaj a Chinei

Cei trei vor sta în spațiu timp de trei luni, fiind cea mai lungă misiune de până acum cu echipaj pentru China. Scopul misiunii este de a vedea modul în care bărbații se descurcă într-o misiune de lungă durată pe orbită. În acest timp ei vor configura modulul principal al stației și vor derula diferite teste tehnice esențiale.

„Această misiune este mai dificilă și provocările sunt mai mari”, a afirmat Nie Haisheng înainte de plecare, citat de Reuters.

Misiunea Shenzhou-12 este a treia călătorie în spațiu pentru Nie, a doua pentru Liu (54 de ani) și prima pentru Tang (45 de ani).

În 2008, în misiunea Shenzhou-7, Liu aproape că nu a reușit să efectueze o plimbare spațială pentru a amplasa drapelul chinez pe exteriorul navei spațiale.

„Am exeprimentat niște situații periculoase și am întâmpinat unele dificultăți în acea misiune”, a mărturisit el, adăugând că misiunea actuală este „extrem de complexă și dură”, cu mai multe ieșiri în spațiu.

Astronauții chinezi nu au avut o activitate internațională.

Legislația SUA interzice orice cooperare între China și NASA, iar astronauții chinezi nu au fost niciodată pe Stația Spațială Internațională (ISS). Cu o vechime de peste două decenii, ISS a fost vizitată de peste 240 de bărbați și femei de diferite naționalități.

China ar putea deține singura stație spațială

Stația Spațială Internațională ar putea deveni inactivă în 2024 dacă proiectul nu primește noi finanțări. Astfel China ar putea să devină singurul operator al unei stații spațiale pe orbita Pământului.

„După definitivarea stației spațiale chineze, în viitorul apropiat, vom vedea atât astronauți chinezi, cât și străini participând împreună la zborul stației spațiale chineze”, a declarat Ji Qiming, director adjunct al Agenției Spațiale din China.

Luna trecută, lansările spațiale ale Chinei au fost în centrul atenției, după ce rămășițele rachetei care a transportat modulul Tianhe în spațiu au căzut înapoi pe Pământ, fără a se cunoaște locul exact unde vor ateriza până în ultimele minute.

„Suntem dispuși să avem schimburi internaționale mai extinse și cooperăm cu alte țări în legătură cu problema resturilor provenite de la nave spațiale”, a spus Ji.

Ultima misiune chineză în spațiu cu echipaj a avut loc în 2016, când Chen Dong și Jing Haipeng au fost trimiși la bordul navei spațiale Shenzhou-11 către Tiangong-2, un prototip al stației spațiale în care au stat timp de aproximativ o lună.

Vă recomandăm să citiți și:

China investește o sumă record într-un centru de supercomputere pentru a analiza datele din spațiu

China şi-a lansat cu succes în spaţiu cea mai puternică rachetă

Un astronaut din China susţine că a auzit un sunet STRANIU în spaţiu. Care sunt posibilele explicaţii?

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?