Un studiu clinic sugerează că depresia ar putea fi tratată cu gaz ilariant
Gazul ilariant (protoxidul de azot) nu poate doar să facă oamenii să râdă, ci și induce un sentiment de euforie. Acum, un nou studiu sugerează că gazul ilariant ar putea ameliora depresia în cazul pacienților care au rezistență la alte tratamente.
După două săptămâni de la inhalarea unei combinații de gaz ilariant și oxigen timp de o oră, participanții unui studiu clinic au prezentat simptome mai puțin severe de depresie față de atunci când au primit un tratament placebo. Studiul a fost publicat în jurnalul Science Translational Medicine.
„Un procentaj mare din pacienți nu a reacționat la terapiile standard împotriva depresiei. Faptul că am observat îmbunătățiri atât de rapide în foarte mulți participanți ai studiului sugerează că protoxidul de azot ar putea ajuta oamenii cu forme severe și rezistente de depresie”, a explicat dr. Charles R. Conway, profesor de psihiatrie la Washington University in St. Louis și investigator senior al studiului.
O treime dintre pacienții cu depresie, sau până la 17 milioane de oameni din Statele Unite ale Americii, nu reacționează la tratamentele standard, majoritatea dintre acestea stimulând receptorii de serotonină și noradrenalină din creier.
„Orice tratament promițător merită să fie studiat”
Pacienții din acest studiu clinic au încercat în medie 4,5 medicamente diferite împotriva depresiei și suferă de această afecțiune cumplită de 17,5 ani în medie, potrivit cercetătorilor.
„Chiar și cu cele mai bune medicamente, continuăm să avem un număr de oameni care se confruntă cu simptome semnificative pe tot parcursul vieții, uneori chiar într-un mod foarte sever”, a spus dr. Timothy Sullivan, președintele departamentului de psihiatrie și știința comportamentală la Spitalul Universitar Staten Island din New York, care nu a fost implicat în noul studiu.
Acele alternative includ stimularea profundă a creierului, care implică implantarea unui electrod în creier, și stimularea nervului vag prin implantarea unui dispozitiv similar unui pacemaker. „Cu siguranță, avem nevoie de mai multe tratamente accesibile pentru această afecțiune. Orice tratament promițător merită să fie studiat”, a adăugat Sullivan.
După două săptămâni de la tratamentul cu gaz ilariant, pacienții au avut mai puține simptome depresive. Acest lucru a fost observat în ambele concentrații de gaz ilariant. Cu toate acestea, la concentrația de 50%, unii pacienți au prezentat efecte adverse, precum greața.
Îmbunătățiri atât de semnificative încât depresia a trecut dintr-o categorie în alta
„Atunci când am administrat protoxid de azot în concentrație de 25%, nimeni nu a suferit de greață. Iar doza mai scăzută a fost la fel de eficientă ca cea ridicată pentru ameliorarea depresiei”, a precizat Conway.
În urma tratamentelor, 55% (11 din 20) dintre participanții care au finalizat studiul au prezentat îmbunătățiri semnificative ale simptomelor depresive, iar 40% (opt din 20) au prezentat remisiune pe termen scurt, potrivit Live Science.
Dintre pacienții care au finalizat studiul, 85% (17 din 20) au prezentat îmbunătățiri atât de semnificative încât depresia a trecut dintr-o categorie în alta, cum ar fi de la o formă severă la una moderată. În viitor, cercetătorii au de gând să studieze protoxidul de azot în cadrul unui studiu clinic mult mai mare.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Sistemul imunitar ne apără împotriva depresiei
O stare fizică proastă ne face mai predispuși la depresie și la anxietate
Un medicament împotriva depresiei poate fi folosit pentru a trata „cancerul copilăriei”