Inevitabilul s-a produs! Stația Spațială Internațională a fost lovită de deșeuri

03 06. 2021, 09:20

Deșeurile spațiale reprezintă o mare problemă pentru tehnologia aflată în orbita Pământului care este utilă vieții de pe Terra, dar și cercetării astronomice. O inspecție recentă pe Stația Spațială Internațională (ISS) a arătat că unul dintre brațele robotice de la bordului ei, Canadarm2, a fost deteriorat după ce a fost lovit de gunoaie spațiale.

Măsurând 17,6 metri în lungime și cu un diametru de 35 de centimetri, brațul robotic Canadarm2, aflat în funcțiune pe orbită din 2001, este încă operațional, deși gunoiul spațial i-a perforat învelișul termic și a deteriorat partea de dedesubt, potrivit unei inspecții de rutină realizate în 12 mai de către Agenția Spațială Canadiană și NASA.

Specialiștii celor două agenții nu știu când s-a produs impactul.

Incidentul reprezintă o alertă că problema deșeurilor spațiale aflate în orbita joasă a Pământului reprezintă o bombă cu ceas.

Brațul robotic Canadarm2, util pentru manevrarea capsulelor de marfă și pentru mentenanța Stației Spațiale Internaționale

Proiectat de Agenția Spațială Canadiană (CSA), Canadarm2 este un braț robotizat din titan cu mai multe articulații, care este util în manevrarea obiectelor în afara Stației Spațiale Internaționale, inclusiv a capsulelor de marfă, dar și pentru operațiunile de întreținere a ISS.

„În ciuda impactului, rezultatele analizelor indică faptul că performanța brațului nu este afectată”, a transmis CSA citată de Science Alert. „Daunele sunt limitate la o mică secțiune a brațului și a învelișului termic. Canadarm2 continuă să își desfășoare operațiunile planificate”, a mai precizat sursa citată.

Deși de data aceasta ISS pare să fi avut totuși noroc, problema resturilor spațiale pare să se accentueze. Anul trecut, astronauții de la bordul ISS au trebuit să efectueze manevre de urgență de trei ori pentru a evita coliziunile cu resturile spațiale, la o altitudine de aproximativ 400 de kilometri.

Spațiul a început să se umple de gunoi după lansarea Sputnik 1

Deșeurile spațiale s-au acumulat încă de la lansarea Sputnik 1, primul satelit plasat în orbita Terrei în 1957.

Agențiile spațiale din întreaga lume sunt conștiente de problema resturilor spațiale. Potrivit unui raport al Agenției Spațiale Europene, aproximativ 130 de milioane de fragmente de material antropogenic, mai mici de un milimetru, orbitează Pământul în prezent. Estimarea nu include și praful spațiului natural.

Totodată, peste 23.000 de resturi sunt monitorizate în orbita joasă a Pământului pentru a modifica în timp util traiectoriile sateliților și ale ISS și a evita astfel potențialele coliziuni. Toate aceste deșeuri au diametre de peste 10 centimetri.

Orice obiect sub această dimensiune este prea mic pentru a putea fi urmărit, însă, din cauza faptului că se deplasează la viteze orbitale, poate provoca daune importante, inclusiv străpungând plăcile metalice.

Cercetările CSA – NASA în privința Canadarm2 vor continua pentru a înțelege cât mai bine cum și când a avut loc incidentul, dar și pentru a evalua riscurile viitoare.

Vă recomandăm să citiți și:

Rușii s-ar putea retrage în curând de pe Stația Spațială Internațională. Motivul invocat de vicepremierul Yuri Borisov

Un astronaut al NASA va rămâne un an la bordul ISS pentru ca un film rusesc să fie produs pe stația spațială

Stația Spațială Internațională a surprins spectacolul uimitor de lumini al unei furtuni din atmosfera superioară

Cel mai murdar loc de pe Stația Spațială Internațională. De ce nu are voie nimeni să îl curețe