Primul studiu clinic pentru analizarea potențialului medical al canabisului în cazul migrenelor
Canabisul este folosit de mii de ani pentru ameliorarea durerilor de cap, însă studiile clinice riguroase în privința remediului antic abia încep.
Primul studiu controlat prin placebo și randomizat analizează acum dacă produsele pe bază de canabis ar putea să trateze cu adevărat migrenele acute într-un mod sigur și eficient.
Momentan, 20 de participanți care suferă lunar de migrene au fost înscriși în studiu, însă cercetătorii de la Universitatea din California, San Diego (UCSD), speră să mai înscrie cel puțin alți 70 de voluntari.
Astăzi, în ciuda numeroaselor tratamente, un număr semnificativ de oameni încă suferă din cauza migrenelor, care adesea pot fi debilitante. Din păcate, nu toată lumea reacționează la fel la tratamentele actuale, iar în timp aceste medicamente pot înceta să își mai facă efectul. Mulți pacienți apelează la canabis, însă există foarte puține cercetări în privința potențialului său ca medicament pentru afecțiunile cronice.
Potențialul medical al canabisului a fost trecut cu vederea în Occident
„Mulți pacienți care suferă de migrene nu au discutat niciodată despre asta cu medicul lor de familie. În schimb, aceștia se tratează cu opțiuni diferite, precum canabis. Chiar și acum, când pacienții ne întreabă dacă ar putea canabisul să funcționeze în cazul migrenelor, nu avem date susținute prin dovezi pentru a le răspunde la întrebare”, a explicat Nathaniel Schuster, neurolog la UCSD.
Timp de zeci de ani, potențialul medical al canabisului a fost trecut cu vederea în Occident, însă această ignoranță este în mare parte un fenomen modern, scrie Science Alert.
Cu două mii de ani înainte de era noastră, documentele istorice sugerează că oamenii din Asiria foloseau canabis pentru „a lega tâmplele” și a ameliora tensiunea din cap. În Grecia antică, drogul era folosit pentru „durerea din urechi”, iar persanii și arabii considerau canabisul un tratament pentru durerile de cap. Chiar și în Evul Mediu, planta era recomandată de medici proeminenți pentru a ameliora durerile de cap.
De ce a fost canabisul extrem de dificil de studiat?
Sute de ani mai târziu, în Statele Unite, pentru canabis a început o epocă întunecată. În urma legii Marijuana Tax Act din 1937, posesia sau traficul canabisului a devenit ilegal, deși era încă permis pentru uz medical. Toate acestea s-au schimbat în anii 1970, atunci când legea a fost înlocuită cu legislație nouă care a scos în afara legii complet folosirea canabisului. Așadar, canabisul a fost extrem de dificil de studiat.
Fără studii clinice adecvate, nu este clar ce derivate ale plantei pot ameliora durerile de cap, însă multe persoane folosesc planta tocmai pentru aceste tulburări. Cu siguranță, rezultatele inițiale de la studiile preclinice sunt promițătoare.
În 2020, un studiu de 30 de zile din SUA a descoperit că peste 86% din pacienții cu dureri de cap și migrene au prezentat îmbunătățiri ale simptomelor după folosirea canabisului. Însă, studiile de caz oferă informații limitate. Fără un grup de control, este greu de spus cu exactitate ce efecte terapeutice poate avea canabisul.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Iată cât de mult durează, de fapt, efectele consumului de canabis
Oamenii de știință au identificat mai mult de 100 de substanțe toxice în fumul de canabis