Home » Știință » 500 de milioane de țânțari modificați genetic vor fi eliberați în Arhipelagul Florida Keys, iar locuitorii sunt furioși

500 de milioane de țânțari modificați genetic vor fi eliberați în Arhipelagul Florida Keys, iar locuitorii sunt furioși

Publicat: 30.04.2021

Islamorada este un sat încorporat care cuprinde 32 de kilometri de insule în Arhipelagul Florida Keys. De asemenea, Islamorada este atât de îngust încât oceanul poate fi văzut pe ambele părți.

Într-o după-amiază de vineri în luna martie, Virginia Donaldson, un locuitor al Islamorada, a povestit jurnaliștilor de la Futurism că doi bărbați în uniforme i-au bătut la ușă într-o zi, spunând că sunt angajați ai „serviciului de control al țânțarilor”, și au rugat-o să participe la un nou program de combatere a dăunătorilor.

Donaldson se grăbea, așa că a semnat niște hârtii și a privit cum cei doi bărbați au agățat un mic recipient negru de capturare a țânțarilor într-un copac din curtea sa.

„Nici măcar nu știu ce am semnat. Pur și simplu mi-am semnat numele. M-am gândit că este vorba de combaterea țânțarilor așa că am zis… da, de ce nu?”, a explicat Donaldson.

Furioși că Oxitec le-a forțat comunitatea să fie folosită ca un vas Petri

Fără să-și dea seama, Donaldson a fost de acord să participe într-un experiment genetic în timpul căruia o companie de biotehnologie numită Oxitec va elibera 500 de milioane de țânțari modificați genetic pentru a elimina populația locală de țânțari dintr-o zonă întinsă a Arhipelagului Florida Keys.

Împerecherea și eliberarea insectelor modificate genetic pare ceva de domeniul științifico-fantasticului, însă se întâmplă deja în lumea noastră. La nivel local, unii sunt de acord cu ideea și alții se împotrivesc. Neînțelegerile s-au agravat, iar unii locuitori chiar au amenințat că vor distruge echipamentul companiei Oxitec.

Susținătorii spun că aceasta este o nouă modalitate de a scăpa de țânțarii enervanți și purtători de boli. Însă, alți locuitori sunt furioși pentru că ei consideră că Oxitec le-a forțat comunitatea să fie folosită ca un vas Petri pentru un experiment de editare genetică care nu a fost îndeajuns de mult verificat.

„Riscăm totul, nu câștigăm nimic, iar totul este în beneficiul Oxitec”

„Eu cred că este criminal, suntem intimidați și hărțuiți pentru a participa la acest experiment. Este criminal pentru că suntem supuși la terorism chiar de propriul consiliu pentru combaterea țânțarilor din Florida Keys”, a precizat Meagan Hull, locuitor din Islamorada, în timpul unei dezbateri aprinse de la consiliul local în luna martie.

„Riscăm totul, nu câștigăm nimic, iar totul este în beneficiul Oxitec”, a adăugat Hull, citată de Futurism.

Oxitec, în colaborare cu Agenție de Protecție a Mediului (EPA) din SUA și guvernele locale, are de gând să elibereze 500 de milioane de țânțari care au primit de la oamenii de știință o genă numită OX5034. Procesul a durat ani buni. EPA a aprobat planul Oxitec în mai 2020 prin intermediul unui autorizații speciale care permite companiilor să testeze noi pesticide în lumea reală.

Cum va funcționa experimentul cu țânțari modificați genetic?

Compania de biotehnologie Oxitec spune că toți țânțarii sunt masculi, care nu mușcă oameni, iar aceștia se vor împerechea cu femele sălbatice care mușcă. Însă, aceștia vor transmite mai departe gena OX5034 care va împiedeca orice progenituri ale femelelor să ajungă la maturitate. Teoria este că astfel populația de femele țânțari din zonă va fi redusă.

Acest experiment din lumea reală, așteptat să înceapă cât mai curând, va ținti specia de țânțari Aedes aegypti. Acești țânțari reprezintă doar 4% din populația de țânțari din Florida Keys, dar sunt asociați cu aproape toate cazurile de boli generate de țânțari. Oxitec susține că experimentul va ajuta la combaterea răspândirii bolilor care afectează oameni, precum febra Dengue și Zika.

„Cu cât pun mai multe întrebări, cu atât primesc mai puține răspunsuri”

Dacă experimentul va avea succes, ar putea reprezenta o cale extrem de țintită de a elimina dăunători fără insecticide chimicale periculoase. Asta ar putea însemna mai puține pagube pentru insecte locale precum albine sau fluturi. Oxitec a mai spus rezidenților și jurnaliștilor că experimentul este o cale de a evita stropirea cu pesticide chimicale. Totuși, consiliul de combatere a țânțarilor din Florida Keys nu are în plan reducerea utilizării pesticidelor chimicale. Chiar dacă experimentul va avea un succes desăvârșit, comunitatea tot va trebui să stropească la fel de mult pentru a controla alte specii de țânțari din zonă care nu vor fi afectați de experimentul Oxitec.

„Chiar am încercat să fiu de partea lor. Însă, cu cât pun mai multe întrebări, cu atât primesc mai puține răspunsuri”, a explicat un alt locuitor din Islamorada.

Criticii se tem că țânțarii modificați genetic și populația sălbatică vor crea hibrizi genetici, însă Oxitec susține că experimentul nu prezintă niciun pericol și nu va modifica permanent populația mai răspândită de țânțari.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cercetătorii au descoperit că paraziții de malarie rămân ascunși în organismul uman, în afara sezonului de țânțari

Neuronii de pe „limba” țânțarilor se aprind ca artificiile imediat ce simt gustul sângelui uman

Un cercetător s-a lăsat mușcat de țânțari purtători de febră Dengue

Motivul pentru care 750 de milioane de ţânţari modificaţi genetic vor fi eliberaţi în Arhipelagul Florida Keys

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Cel mai mare telescop din lume, amenințat de un proiect de energie regenerabilă
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Test de cultură generală. Ce este inflația?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Să fie o cască de stimulare a creierului răspunsul la depresie?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Ce îndemn are fostul cancelar german Angela Merkel pentru Europa?
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video
Elon Musk, acuzat de comunitatea de gameri că trișează la jocurile video