O filmare uimitoare arată primul zbor al lui Ingenuity pe Marte. Cercetătorii de la NASA au avut „pielea de găină”
Elicopterul Ingenuity al NASA a efectuat primul zbor pe planeta Marte, iar roverul Perseverance a surprins evenimentul în totalitate.
Roverul, care a transportat Ingenuity spre Marte, s-a poziționat într-un loc mai înalt de la 64 metri depărtare și a privit zborul istoric.
În filmare, Ingenuity poate fi văzut cum începe să-și pornească rotoarele, acestea ajungând la viteză maximă (de cinci ori mai rapide decât rotoarele unui elicopter pe Pământ) și apoi se ridică de la sol până la 3 metri deasupra suprafeței marțiene. Apoi, elicopterul Ingenuity rămâne în aer pentru scurt timp, pivotează spre Perseverance și apoi atinge din nou ușor suprafața planetei Marte.
Întregul zbor a durat în jur de 40 de secunde.
„Din tot ce am văzut până acum, zborul a fost impecabil”
„Mi s-a făcut pielea de găină. Arată exact ca atunci când l-am testat. Un zbor absolut minunat. Nu cred că mă voi sătura să îl revăd din nou și din nou”, a spus MiMi Aung, manager al proiectului Ingenuity, vizibil entuziasmată într-o conferință de presă după zborul istoric.
https://www.youtube.com/watch?v=tJILtQfzTro
Acesta a fost primul zbor controlat al omenirii pe o altă planetă, iar pentru NASA „a fost un moment demn de frații Wright”, au spus oficialii agenției americane.
„Din tot ce am văzut până acum, zborul a fost impecabil. A fost o decolare delicată. La altitudine, elicopterul este puțin împins de vânt, însă își menține bine poziția, iar apoi aterizează exact în locul în care trebuie”, a explicat Håvard Grip, pilotul șef al elicopterului.
„Chiar ne dorim să îi forțăm limitele”
Ingenuity este o demonstrație de tehnologie, astfel că nu va desfășura experimente științifice. Însă, acum, NASA a arătat că tehnologia funcționează, iar viitoarele elicoptere spațiale pot explora canioane, peșteri și câmpii stâncoase care sunt prea periculoase pentru rovere. Dronele ar putea chiar să efectueze misiuni de recunoaștere pe Marte pentru astronauți.
Elicopterul Ingenuity și-a atins principalul scop, însă misiunea sa nu s-a sfârșit încă. În următoarele săptămâni, drona spațială va încerca încă patru zboruri, încercând să atingă altitudini și distanțe mai mari de fiecare dată.
„Chiar ne dorim să îi forțăm limitele și să obținem cât mai multe informații”, a mai spus MiMi Aung, citată de Science Alert.
Odată ce misiunea lui Ingenuity va fi încheiată, roverul Perseverance își va continua propria călătorie. Roverul va continua să caute fosile ale vieții extraterestre microbiene în delta râului antic din craterul Jezero.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Elicopterul Ingenuity a efectuat cu succes primul zbor pe planeta Marte
Misiunea Perseverance pe Marte. Ingenuity, primul elicopter care zboară pe o altă planetă
Sonda InSight de pe Marte a intrat în hibernare de urgență. NASA încearcă să salveze nava spațială