O nouă tehnologie face obiectele invizibile cu ajutorul unui anumit tip de lumină

25 04. 2021, 17:00

O echipă de oameni de știință a descoperit o anumită undă de lumină care poate trece direct prin obiecte. Astfel, aceste obiecte par complet invizibile.

Noi putem vedea obiecte pentru că lumina ricoșează de pe acestea și ajunge la fotoreceptorii din ochii noștri. Acum, cercetătorii de la Universitatea Utrecht din Țările de Jos și de la Universitatea de Tehnologie din Viena spun că au găsit o cale de a face lumina să treacă direct prin obiecte.

Astfel, în esență, obiectele devin invizibile pentru ochiul liber și camere foto, potrivit studiului publicat în jurnalul Nature Photonics. Tehnologia experimentală nu este pregătită pentru utilizare la scară largă. Cu toate acestea, tehnologia ar putea fi o unealtă neprețuită pentru imagistica medicală sau pentru cercetătorii care doresc să se uite în interiorul sistemelor biologice.

„Suntem foarte încântați”

Oamenii de știință lucrează deja la numeroase forme de invizibilitate de ani buni. De obicei, aceștia încearcă să găsească modalități de a curba sau împrăștia lumina din jurul unui obiect, astfel împiedicând vizibilitatea sa.

Totuși, această nouă abordare este mai directă. Prin penetrarea directă a obiectului cu un anumit tip de lumină, obiectul pare mai degrabă că nu se află acolo.

„Suntem foarte încântați de faptul că luminile introduse în cercetarea noastră par să fie capabile să producă anumite tipare atât în spatele obiectului, cât și în interiorul acestuia”, a explicat Stefan Rotter, autor al studiului și cercetător la Universitatea de Tehnologie din Viena, potrivit Futurism.

Tehnologia de invizibilitate nu este încă pregătită pentru utilizare

Rotter a adăugat că anumită undă de lumină ar putea fi folositoare pentru observarea interiorului materialului și obiectelor care de obicei s-au dovedit dificile pentru cercetări, precum celule sau țesuturi biologice.

Tehnologia de invizibilitate nu este încă pregătită pentru utilizare. Însă, Rotter speră că viitoare calcule mai precise să facă sistemul perfect pentru noi tehnici de imagistică medicală și alte tipuri de cercetări științifice.

Vă mai recomandăm să citiți și:

6 creaturi vii și magice care au „puterea” de a deveni invizibile

Păsările folosesc o „hartă invizibilă” pentru a se ghida în locuri în care nu au mai călătorit niciodată

Tot mai mulți astronomi au suspiciuni că Universul este plin de „stele fantomă invizibile”

Cercetătorii s-au „jucat” cu celule umane și le-au oferit puteri de invizibilitate