O fotografie spectaculoasă publicată de NASA arată „dunele magice de nisip” de pe Marte
Oamenii de știință de la NASA au publicat recent o imagine spectaculoasă cu dunele de nisip de pe planeta Marte.
Fotografia arată și linii conturate de vânt care înconjoară calota glaciară din nordul Planetei Roșii. Regiunea surprinsă în imagine reprezintă o zonă cu o lățime de 31 kilometri, au spus reprezentanții NASA. Însă, dunele acopere o zonă la fel de întinsă cât statul american Texas.
De fapt, imaginea este o fotografie pseudo-color, ceea ce înseamnă că nuanțele reprezintă temperaturile de pe suprafața planetei. Albastrul reprezintă clima mai rece, în timp ce nuanțele de galben reprezintă „dunele încălzite de Soare”. Astfel, dunele de nisip întunecate și încălzite de lumina solară strălucesc în nuanțe aurii, a explicat agenția spațială americană.
Cum au fost făcute imaginile cu dunele de nisip?
Fotografia a fost alcătuită dintr-o combinație de imagini surprinse de instrumentul Thermal Emission Imaging System de la bordul sondei orbitale Mars Odyssey, a mai transmis NASA.
Surprinse de-a lungul perioadei din decembrie 2002 și până în noiembrie 2004, imaginile spectaculoase au fost publicate pentru a marca aniversarea a 20 de ani de la lansarea sondei Mars Odyssey.
Sonda este, de fapt, o navă spațială robotică ce înconjoară planeta Marte și folosește un instrument de termoviziune pentru a detecta dovezi ale existenței apei și gheții pe planetă.
Cea mai longevivă navă spațială marțiană încă în funcțiune din istorie
Sonda Mars Odyssey a fost lansată în 2001, astfel că este cea mai longevivă navă spațială marțiană încă în funcțiune din istorie, potrivit Science Alert.
Printre descoperirile făcute de sonda Odyssey se numără cantități uriașe de hidrogen, care indică prezența gheții sub suprafața planetei. Totodată, sonda a mai descoperit și cantități vaste de apă înghețată în apropiere de regiunile ecuatoriale ale Planetei Roșii.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Imagini uimitoare cu planeta Marte, trimise de sonda spațială Tianwen-1 a Chinei
Două cutremure puternice au fost înregistrate într-o regiune fascinantă de pe planeta Marte
Roverul Perseverance a descoperit o rocă ciudată pe Marte. Imaginile dezvăluite de NASA
O bucată din primul avion al fraților Wright va scrie istorie pe planeta Marte