Un bebeluș născut cu trei penisuri este primul caz documentat din istorie

10 04. 2021, 16:00

Un bebeluș născut în Irak anul trecut a intrat în istorie, fiind primul caz documentat al unui om cu trei penisuri distincte, potrivit unui nou raport de caz.

Copilul a prezentat o formă extremă de „penisuri supranumerare”, adică orice afecțiune care implică mai multe penisuri, și a atras rapid atenția specialiștilor medicali fiind primul caz cunoscut de trifalie.

„Penisurile supranumerare reprezintă o anomalie urogenitală congenitală extrem de rară, care a fost raportată pentru prima dată în 1609 de Wecker, iar apoi au fost raportate aproximativ 100 de cazuri de difalie în literatura de specialitate. Duplicarea penisului sau difalia afectează 1 din 5-6 milioane de nașteri”, au explicat autorii raportului de caz publicat în jurnalul International Journal of Surgery Case Reports.

Copilul a ajuns în atenția chirurgilor la vârsta de 3 luni, după ce părinții au observat o anumită inflamare a scrotului, alături de proeminențele ciudate care semănau cu penisuri mici.

Copilul a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea penisurilor suplimentare

În astfel de cazuri, este important să fie luată în considerare sănătatea pacientului, dar și considerațiile etice. După consultarea cu numeroși de experți în sănătate, copilul a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea hidrocelului și a celor două penisuri suplimentare. Intervenția chirurgicală în cazul penisurilor supranumerare necesită chirurgi specialiști, având în vedere că fiecare caz este diferit și poate necesita reconstrucția uretrei.

Din fericire, operația a fost un succes, iar copilul nu a prezentat efecte adverse la consultațiile desfășurate un an mai târziu.

Cum apare difalia?

Deși acesta este singurul caz cunoscut de trifalie, difalia a mai fost observată anterior. Difalia poate fi o afecțiune genetică, însă dovezile sugerează că medicamentele și infecțiile în timpul sarcinii pot juca un rol. Afecțiunea nu este periculoasă, iar de cele mai multe ori falusul adițional nu face altceva decât să încurce. Totușia, difalia este asociată cu alte probleme congenitale care necesită îngrijiri medicale, inclusiv probleme ale sistemului digestiv și tractului urinar, scrie IFL Science.

Din păcate, bebelușii cu defecte congenitale asociate tind să trăiască mai puțin decât o persoană obișnuită, astfel încât medicii din cazul de față vor monitoriza copilul și vor continua să desfășoare consultații. Deocamdată, copilul pare să nu aibă alte probleme, astfel că cel mai probabil se va bucura de o viață plină și cât se poate de normală.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Noi indicii ar putea explica de ce bebelușii hrăniți cu lapte matern au un sistem imunitar mai dezvoltat

Femeile însărcinate care au fost vaccinate cu Pfizer și Moderna au transmis anticorpi bebelușilor

Medicii au descoperit că un bebeluș bolnav de COVID-19 avea o cantitate uriașă de particule virale

O asistentă vaccinată împotriva COVID-19 a născut un bebeluș cu anticorpi