Emiratele Arabe Unite vor folosi drone pentru a manipula vremea
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să testeze o tehnologie extrem de avansată și neobișnuită. Națiunea intenționează să producă mai multe precipitații cu ajutorul unor drone.
Dronele zboară până în nori unde declanșează șocuri electrice pentru a produce ploaie.
Oamenii de știință de la Universitatea din Reading, Regatul Unit, au ajutat la dezvoltarea unei serii de drone care pot zbura până în nori. De acolo, dronele pot altera încărcătura electrică a picăturilor de apă. Astfel, acestea se vor atașa unele de altele „ca părul uscat de o perie”, a spus Maarten Ambaum, cercetător la Universitatea din Reading. Dacă tehnologia va funcționa, ar putea ajuta la refacerea resurselor de apă din orașele mari precum Dubai. Astfel, o nouă eră a controlului uman asupra fenomenelor meteorologice începe.
Emiratele Arabe Unite folosesc deja însămânțarea norilor, tehnologie care induce condensarea și creează nori, însă dronele ar permite țării un control și mai vast asupra circuitului apei în natură.
Însămânțarea norilor este folosită de zeci de ani
„Echipate cu instrumente care emit electricitate și senzori adaptați, aceste drone vor zbura la altitudini joase și vor livra încărcătură electrică la moleculele de aer, fapt ce ar trebui să încurajeze precipitațiile”, a explicat Alya Al-Mazroui, director al programului de cercetare privind intensificarea ploii din Emiratele Arabe Unite.
Sistemele de modificare a vremii sunt destul de controversate. Însămânțarea norilor este folosită de zeci de ani. Totuși, folosirea incorectă a tehnologiei îi îngrijorează pe experți în privința repercusiunilor geopolitice, în special în cazul Chinei.
Tehnologia de controlare a vremii are o întrebuințare clară
Cu toate acestea, în cazul de față, tehnologia de controlare a vremii are o întrebuințare clară, aceea de a ajuta la aprovizionarea cu apă a orașelor mari din deșert care sunt în pericol de a rămâne fără apa apărută în mod natural, potrivit Futurism.
„Pânza freatică se reduce drastic în Emiratele Arabe Unite și scopul tehnologiei acesteia este să încerce să ajute prin precipitații”, a adăugat Ambaum.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Arabii construiesc un oraș marțian în deșert. Cum arată Mars Science City din apropiere de Dubai
„Un moment istoric”: Primul zbor comercial direct între Emiratele Arabe Unite şi Israel