Hubble a detectat o planetă extraterestră ciudată, bogată în lava

17 03. 2021, 16:00
Credit foto: NASA, ESA, and R. Hurt (IPAC/Caltech)

Oamenii de știință cred că au spionat, cu ajutorul telescopului Hubble, o lume extraterestră care și-a pierdut atmosfera și apoi a produs una nouă.

Denumită în urma observațiilor planeta GJ 1132 b a fost urmărită de telescopul spațial Hubble în 2017.

Exoplaneta orbitează strâns o stea pitică roșie situată la aproximativ 41 de ani-lumină de Pământ. Completează orbita la fiecare 1,5 zile pământene, timp în care absoarbe o mulțime de radiații stelare.

Analizând datele primite de la Hubble, oamenii de știință cred că au văzut semne ale unei atmosfere secundare, una care s-a născut din însăși exoplaneta, mult după formarea planetei.

„Este foarte interesant, deoarece credem că atmosfera pe care o vedem acum a fost regenerată, deci ar putea fi o atmosferă secundară”, a declarat co-autorul studiului Raissa Estrela, de la laboratorul NASA Jet Propulsion Laboratory (JPL) din California, potrivit Live Science.

„Am crezut inițial că aceste planete puternic iradiate ar putea fi destul de plictisitoare deoarece am presupus că că și-au pierdut atmosfera”, a mai spus Estrela. „Dar am analizat observațiile existente ale acestei planete împreună cu Hubble și am spus că există o atmosferă acolo”, a adăugat ea.

Câmpul magnetic ajută la păstrarea atmosferei

Atmosfera densă este destul de dificil de menținut. Pământul încă o are datorită câmpului magnetic, însă alte lumi nu sunt atât de norocoase. Marte a avut odată o atmosferă groasă, însă cea mai mare parte a fost eliminată după ce planeta și-a pierdut câmpul magnetic în urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani.

Ceva similar se poate întâmpla cu exoplanetele. Oamenii de știință cred că rezultatul este uneori dramatic, transformând rapid planetele gazoase mai mici decât Neptun în lumi goale.

Pierderea atmosferei poate produce o planetă de aproximativ aceeași mărime ca Pământul, dar cu o istorie foarte diferită de cea a lumii noastre.

Cercetătorii cred că GJ 1132 b a făcut un pas înainte. După ce și-a pierdut atmosfera bogată în hidrogen și heliu, exoplaneta a devenit o lume goală. Totuși, observațiile telescopului Hubble sugerează că, astăzi, GJ 1132 b este îmbrăcat într-un amestec de hidrogen, cianură de hidrogen, metan și ceață bogată în aerosoli care seamănă cu smogul Pământului.

Exoplaneta ar putea fi o lume vulcanică activă

Pentru a înțelege ce se întâmplă în sistem, oamenii de știință urmăresc relația strânsă dintre GJ 1132 b și steaua sa, care trage suficient de mult pentru a menține aceeași parte a planetei orientată spre ea în orice moment, imitând modul în care Luna orbitează Pământul.

Din cauza particularităților orbitei planetei, cercetătorii suspectează că, în acest caz, steaua trage suficient de puternic de GJ 1132 b, încălzind în mod dramatic planeta. Rezultatul ar putea fi o lume vulcanică activă, au concluzionat cercetătorii.

În acest caz, atmosfera ciudată s-ar fi putut naște din gazele care se scurg din roca topită de pe planetă.

Oamenii de știință de la NASA speră că mult mai puternicul telescop spațial James Webb, programat să fie lansat în această toamnă, va putea vedea suprafața GJ 1132 b în lumină infraroșie, oferind detalii mult mai precise .

Cercetarea privind planeta extraterestră ciudată este descrisă într-un studiu ce va fi publicat în The Astronomical Journal, iar o versiune este deja disponibilă pe arXiv.org.

Vă recomandăm să citiți și:

Există şanse mari ca cea mai apropiată exoplanetă de Pământ să poată susţină viaţa

India a descoperit o nouă exoplanetă pe care un an durează doar 19,5 zile. Masa ei este de 27 de ori mai mare decât cea a Pământului

O exoplanetă relativ aproape de noi poate avea atmosferă asemănătoare Pământului

Cea mai mica exoplaneta are masa Pamantului