O echipă de cercetători de la Universitatea din Arizona a venit cu o propunere îndrăzneață pentru salvarea vieții de pe Pământ în cazul unei crize globale. Aceștia susțin necesitatea creării unui „depozit al vieții”, nu doar uman, ci și cu viață animală și vegetală, departe de riscurile cu care se confruntă planeta noastră, fie că sunt naturale sau cauzate de activitatea oamenilor. Deși propunerea poate suna ca dintr-o poveste științifico-fantastică, este neașteptat de realistă.
Prezentându-și ideea la Conferința IEEE Aerospace, desfășurată recent, echipa a susținut proiectul ca fiind o „poliță de asigurare globală modernă” împotriva dezastrelor care ar putea afecta civilizația pământeană.
Prin urmare, „Arca Lunară” ar putea să conțină mostre congelate de spermă, ouă, spori și semințe de la 6,7 milioane de specii de pe Terra care ar putea fi în siguranță pe satelitul natural al Pământului.
Luna s-ar putea să nu fie o locație ideală pentru a ajunge ușor, însă prezintă avantaje dincolo de a fi îndepărtat scenariul „judecății de apoi” (apocalipsa) care s-ar putea abate asupra planetei noastre.
În special tuburile de lavă de pe Lună și gropile lunare ar putea fi locuri ideale pentru a construi Arca lui Noe din zilele noastre, asemănătoare ca concept cu celebra Rezervă Mondială de Semințe (cunoscută popular și ca buncărul sau seiful Apocalipsei) din Insulele Svalbard, dar într-un loc în care criza climatică nu poate afecta speciile.
Există sute de tuneluri de lavă sub suprafața Lunii. Datorită rocilor de la suprafață, acestea sunt protejate de radiații și micrometeoriți, iar temperatura extrem de scăzută din subteran ar fi un avantaj pentru depozitarea eșantioanelor, la fel cum Svalbard, un arhipelag norvegian, este pentru rezerva de de semințe și Arhiva Mondială din Arctica.
Alimentarea unui astfel de depozit se poate face în limitele capacităților actuale. Presupunând o eficiență de 30%, 191 de metri pătrați de panouri solare ar fi suficiente pentru a alimenta Arca Lunară. Construcția și livrarea ar putea fi un obstacol, dar nimic dincolo de tărâmul posibilităților.
Profesorul Jaken Thanga, care a prezentat conceptul, a explicat că cercetătorii de la Universitatea din Arizona au estimat că instalațiile vor fi umplute cu mostre în aproximativ 250 de călătorii. Spre comparație, pentru construcția Stației Spațiale Internaționale (care este, desigur, mult mai aproape) au fost necesare 40 de zboruri.
„Nu este chiar atât de nebunesc. Am fost puțin surprinși de asta”, a afirmat Jaken Thanga, potrivit IFL Science.
Există însă alte obstacole de depășit, unele dintre ele având soluții potențial fantastice. Condițiile reci și aproape de vid ale tuburilor de lavă ale Lunii ar putea afecta metalele utilizate la această instalație în diferite moduri. Pot îngheța, se pot bloca și chiar se pot suda la rece împreună. Însă echipa are o soluție creativă: utilizarea superconductorilor.
Superconductorii prezintă proprietăți incredibile, cum ar fi că permit fluxul de energie electrică fără rezistență. De asemenea, pot prinde lucrurile în loc datorită unui fenomen cunoscut sub numele de levitație cuantică. Eșantioanele aduse de pe Pământ ar putea fi făcute să leviteze pe loc pe piste supraconductoare, cu roboți cărora li se permite să se deplaseze în jur, pe alte rute, pentru a le verifica.
Deși acest proiect ambițios poate să nu fie gata de implementat acum, echipa a propus, de asemenea, modalități de a studia tunelurile de lavă ale Lunii cu ajutorul roboților SphereX care zboară. Aceste tuburi de lavă ar putea găzdui nu doar exemplare de specii pământene, ci ar putea fi, totodată, ideale pentru stabilirea unei prezențe permanente a oamenilor pe Lună.
Rezerva mondială din Svalbard a primit 60.000 de noi mostre de seminţe