Uragan spațial, observat în premieră de oamenii de știință deasupra Polului Nord
Pentru prima oară, un uragan a fost detectat în atmosfera superioară a Pământului. În 2014, sateliții au înregistrat o cantitate imensă de plasmă în magnetosferă care a durat timp de câteva ore bune înainte să se disperseze.
Deși oamenii de știință nu au mai văzut așa ceva până acum, observațiile sugerează că uraganele spațiale, după cum sunt numite, ar putea fi un fenomen planetar obișnuit.
„Până acum, nu eram siguri dacă uraganele spațiale de plasmă există, așa că observațiile acestea sunt absolut incredibile”, a spus Mike Lockwood, fizician la Universitatea din Reading, Regatul Unit.
Uraganele în atmosfera joasă a Pământului sunt des întâlnite, fiind sisteme meteorologice puternice care se rotesc în jurul unui centru relativ calm, fiind însoțite de vânturi puternice și ploaie abundentă care pot cauza pagube însemnate într-un timp scurt. Uraganele nu sunt ieșite din comun nici pe alte planete. Spre exemplu, Jupiter și Saturn sunt lumi extrem de turbulente, iar în atmosfera Soarelui există tornade de plasmă.
Uraganele spațiale nu sunt foarte diferite de cele din atmosfera joasă a Terrei
Totuși, uraganele spațiale nu sunt chiar foarte diferite de „rudele” lor din atmosfera joasă.
Observațiile cercetătorilor au fost făcute la data de 20 august 2014 și au fost dezvăluite în timpul unei analize la Universitatea Shandong din China. Potrivit datelor, uraganul a apărut deasupra Polului Nord și s-a extins până la un diametru de 1.000 de kilometri.
Uraganul spațial a atins până la 860 de kilometri altitudine și a fost alcătuit din plasmă cu multiple brațe spiralate, rotindu-se în sens invers acelor de ceasornic cu viteze de până la 2.100 metri pe secundă. Totuși, centrul era calm, la fel ca în cazul uraganelor de la altitudini joase.
„Ploaie cu electroni” în ionosferă
Cu toate acestea, spre deosebire de alte uragane, uraganul spațial a produs o „ploaie cu electroni” în ionosferă. Asta a produs un efect uimitor, anume o aurora uriașă în formă de ciclon. Întregul eveniment a durat aproape 8 ore, eliberând cantități vaste de energie în ionosferă, potrivit Science Alert.
„Studiul sugerează că există perturbări geomagnetice intense și depozite de energie comparabile cu cele din timpul furtunilor extreme. Asta ne va îmbunătăți înțelegerea cu privire la procesul dintre vântul solar, magnetosferă și ionosferă. Mai mult, uraganul spațial va duce la efecte meteorologice spațiale importante, precum perturbări ale sateliților și comunicațiilor, dar și erori ale sistemelor de navigație”, a explicat Qing-He Zhang, fizician spațial și autor principal al lucrării, de la Universitatea Shandong.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Două fenomene cerești extrem de rare, surprinse în aceeași imagine la Observatorul Gemini din Hawaii
Uraganul Sally a lăsat în urmă mii de stele de mare pe o plajă din Florida