Misterul unor radiații gamma a fost rezolvat. Ce au descoperit cercetătorii
This browser does not support the video element.
Misterul unui punct luminos inexplicabil, care emite radiații gamma, a fost rezolvat. Este vorba despre o „stea păianjen” letală care „jupoaie” o altă stea, iar în același timp produce explozii bruște de radiații gamma.
În astronomie, „văduvele negre” și „păianjenii cu spate roșu” sunt specii de stele neutronice, adică rămășițele stelelor gigantice care au explodat. Unele stele neutronice, numite pulsari, se rotesc la intervale regulate, iar cele mai rapide pot ajunge la rotații de milisecunde. Atunci când un astfel de pulsar rămâne blocat într-o orbită rară și strânsă cu o stea ușoară, acesta își distruge încet partenerul la fiecare rotație. Astfel, acești „canibali” sunt cunoscuți sub numele de „văduvă neagră” sau „stele păianjen cu spatele roșu”.
Acum, cu ajutorul cercetătorilor amatori, o echipă de oameni de știință a dezvăluit o nouă „stea păianjen cu spatele roșu” situată în centrul unui sistem luminos cunoscut sub numele de PSR J2039-5617.
Confirmarea suspiciunilor cercetătorilor a necesitat o multitudine de date
Încă de la descoperirea sa din 2014, cercetătorii au suspectat că PSR J2039-5617 conținea un pulsar și o a doua stea. Sursa strălucitoare de raze X, radiații gamma și lumină vizibilă s-a potrivit cu trăsăturile așteptate de la un astfel de sistem. Însă, confirmarea acestui fapt a necesitat o multitudine de date.
Pentru a demonstra că sistemul stelar era cu adevărat un „păianjen cu spatele roșu”, cercetătorii s-au bazat pe puterea de calcul a lui Einstein@Home, un proiect al LIGO Scientific Collaboration și al Institutului Max Planck din Germania, acolo unde peste 500.000 de voluntari și-au lăsat computerele să lucreze împreună la probleme complexe de astronomie, potrivit Live Science.
Sistemul PSR J2039-5617 găzduiește un „păianjen cu spatele roșu”
În decurs de două luni, cercetătorii au dezvăluit că PSR J2039-5617 găzduiește un „păianjen cu spatele roșu”, iar acesta încălzește o parte a stelei sale însoțitoare, astfel încât o latură a sa pare mai strălucitoare și mai albastră. Gravitația masivă a „păianjenului cu spate roșu” îl deformează pe însoțitorul său, astfel că „dimensiunea aparentă a stelei variază pe orbită”, a explicat Colin Clark, autorul principal al cercetărilor și astronom la Universitatea din Manchester, Regatul Unit.
Emisiile radio ale „stelei păianjen cu spate roșu” sunt uneori eclipsate de materialul aruncat de pe suprafața stelei însoțitoare. Toate aceste trăsături ale sistemului complex produc tipare variate și ciudate de lumină, fiind descrise într-un studiu care urmează să fie publicat în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Ciocnirea a două stele neutronice ar fi rezultat în cea mai puternică kilonova observată vreodată
Astronomii ar fi găsit o stea neutronică care a dispărut în urmă cu zeci de ani
Ciocnirea a două stele neutronice a produs o explozie extrem de puternică