Un studiu major a identificat neuronii cei mai vulnerabili la boala Alzheimer
This browser does not support the video element.
Maladia Alzheimer este momentan incurabilă și nu poate fi oprită. Principala cauză a bolii este pierderea neuronilor și a altor celule ale creierului, procesul fiind numit degenerare.
Oamenii de știință pot prezice care neuroni vor muri primii sau cei care prezintă o vulnerabilitate crescută la Alzheimer, bazându-se pe locul în care sunt situați în creier și modul în care acești neuroni arată.
Însă, cercetătorii nu știu ce gene sau proteine pot transmite acești neuroni. Cunoașterea acestor factori este importantă pentru recunoașterea și identificarea schimbărilor din anumite celule care pot apărea atunci când boala este prezentă.
Însă, un studiu recent a arătat că neuronii care transmit o anumită proteină sunt mai vulnerabili la degenerare. Înțelegerea neuronilor care sunt mai vulnerabili și motivul pentru această vulnerabilitate crescută ar putea ajuta oamenii de știință să dezvolte tratamente mai bine direcționate.
Care sunt cei mai vulnerabili neuroni la boala Alzheimer
Cercetătorii au descoperit că un anumit tip de neuroni, anume neuronii excitatori (care generează semnale de „acțiune” în creier), a fost cel mai vulnerabil dintre celulele analizate în timpul studiului. Oamenii de știință au aflat că acești neuroni prezintă o scădere de aproximativ 50% a numărului lor în timpul stadiilor incipiente ale bolii Alzheimer.
Experții au mai descoperit că la nivel molecular acești neuroni excitatori conțin niveluri mai ridicate dintr-o anumită proteină numită RORB (retinoid-related orphan receptor alpha). Având în vedere faptul că această proteină nu a fost detectată în alte celule, asta arată că genele și proteinele exprimate de o celulă i-ar putea determina vulnerabilitatea.
Proteina RORB este implicată în dezvoltarea mai multor tipuri de neuroni, fiind de asemenea și un factor de transcripție, ceea ce înseamnă că este capabilă să controleze expresia altor proteine din celule. Asta înseamnă că RORB poate activa sau dezactiva anumite căi ce ar putea duce la boală.
Ce arată, de fapt, descoperirea cercetătorilor
Apoi, cercetătorii au comparat acești neuroni excitatori vulnerabili cu alți neuroni excitatori. Astfel, studiul a mai descoperit diferențe între genele lor, în special în cadrul celor implicate în modul în care sinapsele (care trimit și primesc semnale în creier) sunt formate, precum și în cazul moleculelor care facilitează trimiterea mesajelor în creier.
Pentru a confirma că acești neuroni excitatori care exprimă RORB sunt într-adevăr mai vulnerabili la boala Alzheimer, echipa de cercetare a analizat acești neuroni în girusul frontal superior. De asemenea, oamenii de știință au comparat rezultatele lor cu cele obținute de studii anterioare.
Astfel, cercetătorii au descoperit că și în girusul frontal superior, neuronii excitatori au fost mai vulnerabili dacă aceștia conțineau niveluri crescute de RORB. Descoperirea arată că până și în diferite stadii ale bolii și în diverse regiuni ale creierului, neuronii cei mai vulnerabili aveau niveluri crescute de RORB.
Un pas important pentru înțelegerea motivului existenței acestei vulnerabilități
Cercetătorii au mai analizat și alte tipuri de neuroni și celule pentru a vedea dacă sunt prezente schimbări. Oamenii de știință au descoperit că doar astrocitele (care joacă un rol important în creier, inclusiv în reglarea activității neuronale și protejarea creierului de boli și infecții) au prezentat schimbări în timpul progresării maladiei, potrivit Science Alert.
Astrocitele au părut să fie activate, ceea ce se întâmplă de obicei atunci când o boală sau infecție este prezentă în creier.
Studiul oferă o înțelegere mai bună asupra celulelor mai vulnerabile la boala Alzheimer. Mai mult, noile cercetări ar putea fi un pas important pentru înțelegerea motivului existenței acestei vulnerabilități.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Noi cercetări arată că există, de fapt, trei subtipuri diferite ale maladiei Alzheimer
Editarea unei gene cheie din neuronii umani, o posibilă cale de a preveni maladia Alzheimer
Un nou studiu a confirmat legătura „incontestabilă” dintre bacteriile intestinale și Alzheimer