Fizicienii au pus la cale un plan prin care putem extrage energie din găurile negre

21 01. 2021, 18:00

Alimentarea cu energie a viitoarelor civilizații umane în spațiul îndepărtat va fi cu adevărat o provocare.

Însă, mulțumită noilor cercetări, ar putea exista o metodă foarte eficientă de a valorifica particulele extrem de energetice care sunt emanate de găurile negre.

Potrivit unui studiu recent, desfășurat de oamenii de știință de la Universitatea Columbia, din SUA, și Universidad Adolfo Ibanez, din Chile, am putea, teoretic, să extragem energie din găuri negre prin recoltarea particulelor de plasmă care sunt eliberate de orizontul evenimentelor, granița din care evadarea este imposibilă.

O sursă neprețuită de energie pentru viitoarele civilizații umane

„Găurile negre sunt de obicei înconjurate de o supă fierbinte de particule de plasmă care conțin un câmp magnetic. Teoria noastră arată că atunci când liniile câmpului magnetic se deconectează și se reconectează, acestea pot accelera particulele de plasmă spre energie negativă și cantități uriașe de energie din gaura neagră pot fi extrase”, a explicat Luca Comisso, om de știință la Universitatea Columbia și autor principal al studiului.

În cazul unei civilizații umane departe de Pământ, metoda ar putea reprezenta o sursă neprețuită de energie pentru stabilirea unei colonii departe de casă.

Aceasta nu este prima oară când cercetătorii propun generarea energiei cu ajutorul găurilor negre. Un studiu publicat în iunie 2020 în jurnalul Nature Physics a sugerat că oamenii ar putea să „înmoaie” un obiect în orizontul evenimentelor al unei găuri negre pentru a-l încărca cu energie negativă.

„Este ca și cum o persoană ar pierde în greutate prin consumul de dulciuri”

Teoria lui Comisso și a echipei sale se inspiră din acea idee și propune că particulele de plasmă ar fi propulsate în două direcții diferite, iar în funcție de polaritatea plasmei care ar fi aruncată împotriva împotriva rotației găurii negre, cercetătorii cred că am putea să o recoltăm ca o sursă de energie.

Găurile negre pierd energie prin acumularea de particule încărcate negativ. Cu alte cuvinte, „este ca și cum o persoană ar pierde în greutate prin consumul de dulciuri care au calorii negative”, a spus Comisso. „Ar putea părea ciudat, însă acest lucru se poate întâmpla într-o regiune numită ergosferă, acolo unde spațiul-timp neîntrerupt se rotește atât de rapid încât fiecare obiect se învârte în aceeași direcție ca gaura neagră”, a adăugat cercetătorul, potrivit Futurism.

„Am calculat că procesul poate atinge o eficiență de 150%”

În această regiune, liniile câmpului magnetic se întrerup și se reconectează în mod repetat la viteze atât de extreme încât particulele de plasmă sunt aruncate cu o viteză aproape de cea a luminii. Iar acesta este procesul de care doresc oamenii de știință să profite pentru a extrage cantități masive de energie.

„Am calculat că procesul de energizare a plasmei poate atinge o eficiență de 150%, mult mai mare decât orice altă centrală electrică de pe Pământ. Atingerea unei eficiențe mai mari de 100% este posibilă pentru că găurile negre pierd energie”, a explicat și Felipe Asenjo, profesor de fizică la Universidad Adolfo Ibáñez și unul dintre autorii studiului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Fizicienii încearcă să reunească forțele naturii și să corecteze cel mai mare eșec al lui Albert Einstein

Cea mai mare coliziune a unor găuri negre observată vreodată de astronomi

Fizicienii au reușit să depoziteze și să transporte lumina

Astronomii au găsit șase galaxii care orbitau în jurul unei găuri negre gigantice