Un studiu clinic pentru o nouă terapie care poate preveni îmbolnăvirea oamenilor expuși la SARS-CoV-2 tocmai a început
Oamenii de știință din Marea Britanie tocmai a recrutat primii participanți din lume pentru a lua parte la un nou studiu asupra anticorpilor.
Dacă tratamentul este eficient, ar putea însemna că cei care au fost deja expuși la SARS-CoV-2 ar fi protejați de dezvoltarea COVID-19.
„Știm că această combinație de anticorpi poate neutraliza virusul. Așadar, sperăm să concluzionăm că administrarea acestui tratament poate duce la protecție imediată împotriva dezvoltării COVID-19 în cazul oamenilor care au fost deja expuși, atunci când ar fi prea târziu pentru a mai administra un vaccin”, a explicat Catherine Houlihan, virolog la University College London Hospitals (UCLH).
De ce este diferită această nouă terapie cu anticorpi
Acesta nu ar fi primul tratament cu anticorpi împotriva COVID-19 despre care am auzit până acum. Președintele american Donald Trump a primit un tratament cu anticorpi monoclonali atunci când s-a îmbolnăvit, iar în SUA două tratamente diferite cu anticorpi, casirivimab și imdevimab, au primit autorizație de urgență în luna noiembrie.
Însă, acele tratamente cu anticorpi sunt administrate pacienților cu forme ușoare sau moderate de COVID-19, care sunt în pericol de a progresa la o formă mai severă a bolii.
„În timpului unui studiu clinic asupra pacienților COVID-19, casirivimab și imdevimab, administrate împreună, au arătat o reducere a ratei de spitalizare sau a vizitelor la Unitatea de Primiri Urgențe în cazul pacienților cu un risc ridicat de progresare a bolii, în decurs de 28 de zile de la administrarea tratamentului, în comparație cu placebo”, a precizat Administrația Alimentelor și Medicamentelor (FDA) din SUA atunci când tratamentele au fost aprobate.
Totuși, această nouă terapie cu anticorpi, numită AZD7442 și dezvoltată de UCLH și AstraZeneca, este diferită.
Anticorpii împiedică atașarea virusului de celulele umane
AZD7442 este o combinație a doi anticorpi monoclonali AZD8895 și AZD1061, ambii vizând receptorul de legătura din proteina Spike a virusului SARS-CoV-2, potrivit Science Alert.
„Prin vizarea acestei regiuni din proteina Spike a virusului, anticorpii pot împiedica atașarea virusului de celulele umane, astfel blocând infecția”, a spus echipa de cercetători.
Oamenii de știință speră ca AZD7442 să ofere protecție pentru cei care au fost expuși la virus și încă nu prezintă simptome. În esență, cercetătorii încearcă să oprească dezvoltarea bolii COVID-19.
De asemenea, aceștia mai speră ca tratamentul să fie eficient pe termen lung, de-a lungul unei perioade de 6 – 12 luni, ceea ce înseamnă că oamenii care nu pot primi un vaccin din motive medicale au o altă opțiune pentru a se proteja de boală.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Șeful AstraZeneca: Am găsit formula câștigătoare împotriva COVID-19
A fost lansată platforma pentru programarea online la vaccinare împotriva COVID-19
Unde vor funcționa centrele de vaccinare împotriva COVID-19 din România