Care este cel mai sigur refugiu în cazul unei apocalipse a oamenilor zombi. Concluzia la care au ajuns cercetările
În eventualitatea unei apocalipse a oamenilor transformați în zombi, obligatoriu este să avem un plan bine pus la punct.
Dacă ar fi să ne inspirăm din filme, atunci am putea să credem că cel mai apropiat bar sau centru comercial ar putea să ne ferească de o posibilă „mulțime înfometată”. Însă, dacă scopul principal este supraviețuirea, aceste opțiuni nu ar fi printre cele mai bune.
În încercarea de a înțelege mai bine răspândirea bolilor reale, o echipă de cercetători de la Universitatea Cornell din SUA a dezvoltat un model al răspândirii unei ciume fictive pe teritoriul Statelor Unite. Rezultatele lor au indicat faptul că locul cel mai bun pentru evitarea infectării este în regiunile izolate și foarte puțin populate.
Cel mai bun loc pentru un refugiu
Cercetătorii au explicat că Munții Stâncoși Nordici, probabil undeva între statul american Montana și Canada, ar fi cel mai bun loc pentru un refugiu.
Aparent, o epidemie la scară largă a unui patogen care transformă oamenii în zombi în orașul New York ar avea nevoie de o lună pentru a ajunge spre regiunea nordică, având în vedere distanța geografică și rata lentă a infectării, ceea ce înseamnă că am avea destul timp pentru a ne pune la cale evadarea.
Modelul cercetătorilor a arătat că orașele nu vor rezista prea mult, însă zonele rurale vor fi afectate cu greu, fiind nevoie chiar de luni întregi pentru ca un astfel de patogen să ajungă într-o zonă muntoasă din nord.
Desigur, Hollywood ne-a mai învățat că nu toți zombi sunt creați la fel. În funcție de cât de rapizi sau puternici sunt acești „monștri”, ar putea fi nevoie să ne revizuim estimările.
„Suntem în mare parte sortiți eșecului”
După ce studiul a fost publicat, cercetătorii au explicat că „proiectul a oferit o imagine de ansamblu asupra epidemiologiei moderne, începând cu ecuații diferite pentru a dezvolta un model al unei populații complet conectată, iar apoi simulând o epidemie la scară largă pe teritoriul Statelor Unite”, potrivit Science Alert.
Simularea a trebuie să țină cont de o populație de aproximativ 300 de milioane de oameni, fiecare persoană fiind în una dintre patru stări: umană, infectată, zombi și zombi ucis.
„Noi am descoperit că în cazul unor parametri realistici, suntem în mare parte sortiți eșecului”, au concluzionat oamenii de știință.
Simularea unei epidemii de zombi ar putea părea ridicolă, însă Pentagonul și Centrele pentru Controlul Bolilor din SUA au folosit astfel de scenarii pentru a ajuta la dezvoltarea programelor pentru pregătirea în caz de calamități.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Celulele ”zombie” din creier pot deveni neuroni activi
„Incendiile zombie” din vara aceasta din Arctica au eliberat emisii record de dioxid de carbon